Agenţia Inquam Photos solicită candidaţilor la președinție şi echipelor de campanie respectarea legii şi a fotojurnaliștilor

Data actualizării: Data publicării:
captura-politicieni-inquamphotos-site
Captură inquamphotos.com

Agenţia de presă Inquam Photos semnalează echipelor de campanie şi candidaţilor la funcţia de presedinte al ţării faptul că respectarea legii, clamată de fiecare dintre pretendenţi, include şi respectarea legii dreptului de autor. Precizările vin în contextul în care, pe 12 octombrie, începe campania electorală, iar agenția amintește de „experienţele din precedentele procese electorale”.

„Reamintim că legea 8/96 impune necesitatea respectării dreptului de autor inclusiv asupra fotografiilor de presă, chiar dacă acestea au fost anterior publicate de entităţi mass-media. Resurse fotojurnalistice stau la dispoziţia tuturor competitorilor şi echipelor acestora de comunicare, sub rezerva utilizării corecte a imaginilor, disponibile în mod transparent şi egal, pe fluxul www.inquamphotos.com. Sunt, în mod evident, excluse publicitatea electorală de orice tip şi postările sponsorizate în social media”, se arată într-un comunicat al InquamPhotos.

Agenția îi roagă pe candidați să informeze „principalii comunicatori, filialele locale cu conturi de social media, publisherii care vor livra publicitate electorală, inclusiv platformele electronice sau clasice afiliate direct sau indirect partidelor şi candidaţilor independenţi, că pe întreaga durată a procesului electoral vom monitoriza respectarea legii iar în cazul în care drepturile fotojurnalistilor Inquam Photos vor fi încălcate vom acţiona în instanţă reprezentanţii legali”.

Fondată în 2013, Inquam Photos este o agenţie independentă de fotografie de presă, furnizor de flux fotojurnalistic pentru cei mai mari publisheri români din televiziune, print şi online.

Agenţia condusă de Ovidiu Micsik şi Octav Ganea se bucură de sprijinul a mai mult de 30 de fotojurnalişti colaboratori în Bucureşti şi în judeţele tării iar fluxul de imagini de presă furnizat de agenţie acoperă toate domeniile de interes pentru publisherii main stream din România, precizează sursa citată.

„Independenţa editorială este garantată de lipsa oricaror imixtiuni financiare ori de altă natură din sferele politice sau economice, agenţia având ca scop declarat rapida şi corecta informare a clienţilor mai presus de orice alt considerent. Standardul înalt al calităţii şi obiectivităţii au făcut ca agenţia să devină începând cu anul 2015 furnizor de fotografie de presă pentru agenţia internaţională Thomson Reuters”, subliniază agenția InquamPhotos.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri