Video Ce spune Ciucă despre tandemul "Nicu și Marcel" la alegerile din 2024

Data actualizării: Data publicării:
nicolae ciuca ii spune ceva la ureche lui marcel ciolacu
Președintele PSD, Marcel Ciolacu și premierul și președintele PNL, Nicolae Ciucă. Foto: INQUAM Photos/ Octav Ganea

Preşedintele PNL, premierul Nicolae Ciucă, a declarat, joi, în privinţa posibilităţii de a face un tandem cu liderul PSD, Marcel Ciolacu, la viitoarele alegeri că orice decizie în PNL se va lua în urma unei analize în forul de conducere. El a adăugat că acest subiect nu a fost discutat în partid.

"Orice decizie în PNL se va lua în urma unei analize la nivelul forului de conducere. Ne vom consulta filialele şi, în final, pe orice decizie vom avea susţinerea de la nivelul fiecărei filiale", a spus Ciucă, întrebat în legătură cu afirmaţia preşedintelui PSD, Marcel Ciolacu, privind posibilitatea de a candida la alegerile prezidenţiale în tandem cu Nicolae Ciucă ca premier.

Întrebat care sunt semnalele în partid în privinţa unui asemenea tandem, Ciucă a precizat: "Nu am discutat chestiunea aceasta. Deci, nu are rost să speculăm".

Chestionat de asemenea dacă ar risca PNL încă o alianţă cu PSD, Nicolae Ciucă a spus: "Nu vă pot răspunde acum".

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, nu exclude varianta în care PSD și PNL vor merge cu candidați "în tandem" la alegerile prezidențiale din 2024. Întrebat la Digi24 dacă o formulă „Marcel Ciolacu - candidat la președinție și Nicolae Ciucă - candidat la funcția de premier” este luată în calcul, liderul PSD a spus că acesta "nu este exclus", dar că "nu este un scenariu simplu". 

"E un scenariu nu exclus, dar nu e un scenariu simplu. Sunt cele două mari partide, PSD e cel mai mare partid din România, e foarte puțin probabil să accepte să nu aibă candidat. În schimb, Eu ca președinte al PSD, am schimbat regulile de desemnare a candidatului și cred că este mult mai corectă abordarea pe care am propus-o. Restul, n-am avut discuții. Nu vine PSD-ul cu aceată propunere. Este un scenariu, îl vom discuta fiecare în interiorul partidului lui. Dacă una dintre părți nu e de acord, vom merge la alegeri separat și vom vedea pe urmă, în funcție de scorul electoral, dacă putem să mai continuăm împreună și după anul 2024. Nu se termină pământul nici la oamenii politici Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, nici la PNL sau PSD, lumea e în dinamica ei. Să nu fim fataliști", a spus Marcel Ciolacu. 

În 2 aprilie va avea loc la Vila Lac tradiționala reuniune a conducerii PNL, cu președintele Klaus Iohannis, în care se va decide strategia pentru negocierile cu PSD pentru rotativa guvernamentală, participarea PNL la alegerile pentru București, și acum, după anunțul lui Ciolacu, și posibila refacere a USL, pentru europarlamentare, locale și parlamentarele de anul viitor.  
 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri