Sari la conținut

Codrin Ștefănescu, despre protestatari: „E trist că protestează pentru noua Securitate, Kovesi și statul paralel”

Codrin Ștefănescu, secretarul general adjunct al PSD, crede că cei peste 20.000 de oameni care au protestat duminică seara în București și în alte orașe din țară au fost scoși din case de „noua Securitate”, Laura Codruța Kovesi și de „statul paralel”. Acesta a declarat că protestatarii „nu prea știu ei ce și cum”, dar au ieșit în stradă pentru că așa „le-a cerut sistemul”.

„Este dreptul românior să protesteze, este un drept câștigat cu sânge în 89, de noi, de camarazii, de prietenii mei, de oamenii care au murit atunci. Este trist că acum după 27 de ani copii tăi protestează pentru noua Securitate, pentru Kovesi și pentru statul paralel. Mă rog, este dreptul lor să protesteze.

PSD este foatrte tare în momentul de față. Dacă dumneavoastră pentru 3000 de oameni considerați că are PSD o imagine proastă, dacă noi mâine facem un apel să iasă în stradă cei care ne iubesc și care înțeleg că trebuie schimbate legile justiției și care doresc să se schimbe toată această mizerie, aceștia sunt 90% Cei care au fost anunțați pe Facebook de protestele pe legile justiției nu prea știu ce și cum, ei au venit pentru că așa le-a cerut sistemul”, a declarat Codrin Ștefănescu, la Antena 3.