Sari la conținut

Reformă în PSD. Baronii locali trebuie să aleagă: ori preşedinte de organizaţie, ori primar, ori preşedinte de Consiliu Judeţean

Victor Ponta nu are de gând să facă niciun pas înapoi de la reforma PSD. Mizează pe păstrarea guvernării până în 2016 şi anunță schimbări pentru aleșii locali, membrii PSD.

Nu mai puțin de opt dintre aceștia vor fi puși în martie în fața unei decizii: lider de partid sau primar ori președinte de CJ. În plus, după modificarea statului, aleșii locali ar putea fi puşi în situaţia de a se mulţumi cu maximum două mandate.

Cum, de exemplu, preşedintele României, care are drept la două mandate, de ce nu orice ales local ar avea drept la două mandate? În ce mă priveşte, eu nu sunt preşedintele organizaţiei judeţene Gorj. Nu e nici o problemă”, a spus Ion Calinou, preşedintele CJ Gorj.

Dacă această măsură luată va duce la reducerea decalajului economic, ca să spun foarte clar, între judeţele României, atunci este o măsură bună, dacă nu, nu! Niciun ministru, secretar de stat de la nivelul oricărui guvern, indiferent de culoare, nu cunoaşte şi nu îi va păsa de problemele reale ale cetăţenilor care trăiesc în comunităţi”, a spus Marian Oprişan, preşedintele CJ Vrancea.

Vizaţi de propunerea premierului sunt şi social democrații care au probleme cu justiția. La Consiliul Național din 20-21 martie, toate ajustările vor fi trecute în statutul PSD.

Ai fost condamnat, ai fost arestat preventiv, ai fost trimis în judecată? Care sunt consecinţele referitoare la funcţiile politice sigur”, a spus Victor Ponta, preşedintele PSD.

Zece social democrați ar urma să fie suspendați după intrarea în vigoare a noului statut. Printre aceștia, Radu Mazăre, primarul Constanței, senatoarea Ecaterina Andronescu și chiar Liviu Dragnea. Pe de altă parte, DNA investighează şi votul din străinatate la alegerile prezidenţiale, dosar de care ar putea fi vizat şi liderul PSD Victor Ponta.