Şefa Instanţei Supreme: Am fost la Guvern în audienţă pentru problema spaţiului Înaltei Curţi

Data publicării:
cristina tarcea agerpres_7880506
Foto: Agerpres

Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), Cristina Tarcea, a declarat, miercuri, pentru News.ro că marţi seară a fost la Guvern, în audienţă, pentru problema spaţiului Înaltei Curţi, care solicită atribuirea temporară a unui spaţiu aflat în proprietatea publică a statului.

cristina tarcea agerpres_7880506
Foto: Agerpres

”Confirm că eu am fost la Guvern. Spaţiul şi sediul ICCJ este o prioritate pentru mine şi m-am înscris într-o audienţă pentru spaţiul Înaltei Curţi. Dorim, până se va realiza proiectul District Justice care pare că va rezolva în integralitate problema Înaltei Curţi, dorim să ne fie atribuit un spaţiu pe care noi l-am identificat, care ar fi în proprietatea publică a statului şi vrem să ne fie dat în folosinţă un an, doi, trei, până când se rezolvă District Justice”, a declarat Cristina Tarcea.

Ministrul Justiţiei, Florin Iordache, a fost la Guvern, marţi seară, iar surse guvernamentale declarau că acesta ar fi fost însoţit de şefa Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), judecătoarea Mariana Ghena. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Copacul din România sub care nu este bine niciodată să te adăpostești când este caniculă sau când plouă
Digi FM
Cine este soția lui Nicolae Stanciu. Căpitanul Naționalei României a cunoscut-o când avea doar 16 ani
Pro FM
Celine Dion, radiantă pe covorul roșu la premiera documentarului său. Artista arată uimitor în ciuda bolii de...
Film Now
Kevin Costner, reacție incredibilă după ce l-a distribuit pe fiul lui într-un film, deși nu are experiență...
Adevarul
De ce tot mai mulți oameni renunță la telefoanele inteligente: „Toate acestea s-au îmbunătățit în mod...
Newsweek
România alocă mai mulți bani de teama lui Putin ca Ungaria și Bulgaria. Ce avioane și tancuri luăm?
Digi FM
Câți bani a primit Babasha pentru a cânta la concertul Coldplay din București. Ce l-a avertizat pe Chris...
Digi World
Tu știi cum se mănâncă, de fapt, fructul kiwi? Un medic explică modul corect prin care poți asimila toate...
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
Richard Gere, în viața personală. Imagini rare cu starul din „Pretty Woman” și copiii lui, inclusiv la plajă...
UTV
Cati bani a incasat Babasha de la Coldplay?