Sari la conținut
News Alert

Senatul a votat nouă noi membri ai Consiliului Naţional de Integritate. Unul dintre ei, cercetat de DNA, s-a retras

Foto: Mediafax

ACTUALIZARE 22.42. Adrian Ţuţuianu, preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, se retrage din calitatea de membru supleant al Consiliului Naţional de Integritate (CNI), pentru care a primit luni votul în Senat. O cerere în acest sens urmează să fie depusă marţi la Biroul Permanent al acestei Camere.

Precizarea este făcută de liderul PSD, premierul Victor Ponta, potrivit Mediafax. Motivul – Adrian Țuțuianu „nu doreşte să aducă atingere imaginii PSD, în contextul unor suspiciuni de neclarităţi în relaţia cu ANI”.

_________________

Presedintele Consiliului Judetean Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, este suspectat de ilegalităţi în timpul campaniei electorale pentru alegerile locale din 2012. Informatia se regăseşte în dosarul parlamentarului PSD Ion Stan, cercetat şi el pentru trafic de influenţă.

Consiliul Naţional de Integritate este un organism aflat sub control parlamentar, care monitorizează activitatea Agenţiei Naţionale de Integritate.

Cei nouă membri titulari şi nouă membri supleanţi ai CNI au fost votaţi individual, prin votul secret electronic al senatorilor, pentru un mandat de patru ani.

Faţă de propunerea făcută de Comisia juridică, în urma audierilor, plenul Senatului a respins numirea persoanelor propuse de PDL pentru poziţia de membru titular şi membru supleant, respectiv a Cynthiei Curt şi a Cristinei Trăilă.

În plenul Senatului, reprezentanţii grupurilor parlamentare au dezbătut urgenţa votării noilor membri ai CNI, invocându-se faptul că marţi reprezentanţii Consiliului vor avea discuţii cu reprezentanţii Comisiei Europene în legătură cu MCV, potrivit Mediafax.

De asemenea, plenul Senatului a decis convocarea primei şedinţe a Consiliului Naţional de Integritate pentru marţi, 9 decembrie, de la ora 9.00, pentru alegerea preşedintelui CNI.

Mandatul foştilor membri CNI a început în 2010 şi a încetat la 1 noiembrie anul acesta.

Comisia juridică a avizat favorabil, în 3 decembrie, o parte din propunerile de candidaţi pentru calitatea de membru al Consiliului Naţional de Integritate (CNI), din partea PDL, PNL, Minorităţi, UDMR, Ministerul Justiţiei, Ministerul Finanţelor şi din partea mai multor asociaţii. Anunţul a fost făcut atunci, la finalul şedinţei, de preşedintele comisiei, Cătălin Boboc (PNL).

Astfel, au fost propuşi ca membri titulari ai CNI: Cynthia Curt, din partea grupului PDL din Senat, Bogdan Găureanu, propus de grupul senatorial al PNL, Tiberius Tănase, din partea grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, Peter Zsuzsanna, propusă de UDMR, Ciprian Ciucu, din partea Asociaţiei pentru apărarea drepturilor omului în România – Helsinki, Landany Laszlo Zsolt şi Xenia Cosette Teodorescu, nominalizaţi de Asociaţia Naţională a Funcţionarilor Publici, Viorel Miron, din partea Asociaţiei Oraşelor din România, Simona Maya Teodoroiu, nominalizată de Ministerul Justiţiei şi Cătălin Antoanid Dumitru, propus de Ministrul Finanţelor.

De asemenea, ca membri supleanţi ai CNI au fost propuşi Alina Barbu, Ion Damian, Cristina Trăilă, Iuliana Cristina Păduraru, Gabriel Lungu, Novak Levente, Elena Calistru, Adrian Ţuţuianu, Gyozo Istvan Barczi, Sergiu Ţâra.

În afară de noii membri ai CNI învestiţi luni de Senat, urmează a mai fi validaţi în această poziţie cinci membri de drept şi cinci membri supleanţi.

Membrii Consiliului sunt desemnaţi după cum urmează: un membru desemnat de către fiecare grup parlamentar din Senat, plus grupul minorităţilor naţionale din Camera Deputaţilor; un reprezentant al Ministerului Justiţiei; un reprezentant al Ministerului Finanţelor Publice; un reprezentant al Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România, desemnat de adunarea generală, potrivit statutului; un reprezentant al Asociaţiei Municipiilor din România, desemnat de adunarea generală, potrivit statutului; un reprezentant al Asociaţiei Oraşelor din România, desemnat de adunarea generală, potrivit statutului; un reprezentant al Asociaţiei Comunelor din România, desemnat de adunarea generală, potrivit statutului; un reprezentant al înalţilor funcţionari publici şi un reprezentant al funcţionarilor publici, desemnaţi de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici; un reprezentant desemnat de comun acord de asociaţiile magistraţilor, legal constituite; un reprezentant desemnat de organizaţiile societăţii civile legal constituite, cu activitate în domeniul drepturilor omului, juridic sau economico-financiar.