Sari la conținut

Victor Ponta, demisie în alb din PSD

Fostul premier Victor Ponta a anunțat că va demisiona din PSD. Fostul președinte al social-democraților a spus că îi va trimite o demisie în alb lui Liviu Dragnea. 

„Dacă deranjez, că am văzut că deranjez, de astăzi o să-i trimit domnului Dragnea – ştiţi că eu nu vreau să mă dea nimeni afară din partid – îi trimit demisia mea în alb şi când îl supăr foarte tare o introduce şi a scăpat de mine. Dar să tac din gură n-o să tac, nu pot la vârsta asta să mai tac din gură pe lucruri pe care le-am văzut, e care le ştiu şi pe care le văd cu îngrijorare”, a declarat Victor Ponta.

Întrebat de ce nu își dă demisia direct, răspunsul lui Victor Ponta a fost unul ironic: „pentru că îmi place să îmi puneți această întrebare”. 

Victor Ponta a adăugat că nu este în relații bune cu liderul PSD Liviu Dragnea. Fostul premier a spus că în timp ce Liviu Dragnea este politician și nu poate să spună anumite lucruri, el nu are această obligație. 

„Nu, hai să fim serioși. Domnul Dragnea este politician trebuie să zică da. Eu nu mai sunt om politic. Fiecare cu problemele domniei sale”, a spus fostul premier. 

Liviu Dragnea declara în urmă cu o săptămână că nu crede că Victor Ponta va părăsi partidul

„Orice critică de la Victor Ponta, pentru mine, e sănătate curată. Poate va avea o funcţie, nu cred că Victor Ponta va pleca din partid, e un om cu experienţă. Partidul s-a exprimat pentru o anumită sustinere”, a declarat liderul PSD atunci. 

În aceeași zi, fostul premier al României lansa un atac la adresa lui Liviu Dragnea. El a distribuit pe Facebook un editorial critic la adresa președintelui PSD. Comentariul lui Victor Ponta a fost  că „o să îi dea în continuare share lui Doru Bușcu”.

„Mă bazez pe faptul că și ce spune el e tot "ca apa sfințită" (deși e mult mai bun prieten decât mine cu „Șefu")”, a adăugat ex-premierul României. 

Membru PSD din 2002

Fost procuror, secretar de stat, ministru, prim-ministru, Victor Ponta, pe care Adrian Năstase îl numea „micul Titulescu", a intrat în PSD în 2002, relatează News.ro.

Victor Ponta a demisionat din funcţia de preşedinte al PSD în iulie 2015, după ce a fost pus sub inculpare în dosarul „Turceni-Rovinari", în care este urmărit penal pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală şi spălarea banilor, fapte pe care le-ar fi săvârşit în perioada în care era avocat.

Ponta şi-a anunţat decizia de „a nu mai ocupa nicio funcţie de conducere" în PSD printr-o scrisoare adresată liderilor social-democraţi şi postată pe Facebook. 

„Sunt din 2002 membru PSD şi sunt convins că întreaga mea viaţă politică se va desfăşura doar alături de acest partid şi de valorile pe care le reprezintă. Vreau să vă mulţumesc încă o dată dvs. şi tuturor membrilor PSD pentru onoarea suprema pe care mi-aţi făcut-o în 20 Februarie 2010 atunci când m-aţi ales ca lider al vostru. Deşi erau momente cumplit de grele pentru partid şi pentru ţară, am reuşit în peste 5 ani de bătălii politice să îndeplinim cele mai multe din aşteptările românilor care ne-au votat. Aţi fost mereu alături de mine, iar solidaritatea noastra ca echipă de conducere a PSD a fost un element determinant", spunea Ponta în scrisoarea adresată colegilor săi din PSD.