Francisc Doboș: Știm că Dumnezeu ne salvează, dar nu îl ispitim. Asta nu înseamnă că nu respectăm toate măsurile de igienă

Data actualizării: Data publicării:
Părintele Francisc Doboș.
Părintele Francisc Doboș. Foto: Francisc Doboș / Facebook

Slujbele din biserici, mai ales acum în perioada postului Paștelui, sunt afectate de răspândirea coronavirusului. Părintele Francisc Doboș a declarat, într-o intervenție telefonică la Digi24, că Biserica Catolică din România va respecta legile și recomandările autorităților cu privire la evitarea răspândirii coronavirusului.

Preotul Francisc Doboș, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano-Catolice din București: "Vom ține legătura întotdeauna cu autoritățile. Vom respecta legile țării. Trebuie să fim prudenți, știm că Dumnezeu ne salvează, dar nu îl ispitim pe Dumnezeu. Asta nu înseamnă că nu respectăm toate măsurile de igienă, ceea ce am și comunicat încă de la început, încă din primele zile.

Deja în bisericile noastre evităm să atingem aghiasmatarele, evităm să ne dăruim semnul păcii, asta nu înseamnă că ne lipsim de credință, ci că suntem prudenți unii cu alții. Noi folosim atât credința, știm că Dumnezeu este cel care ne mântuiește, dar iarăși tot Dumnezeu ne-a dat și rațiune, să fim prudenți și responsabili față de viața semenilor noștri, fără să intrăm în această pandemie a fricii. Îi invităm pe credincioși la calm. În perioada următoare vom vedea cum va evolua toată această situație și vom lua toate măsurile necesare. Asta nu înseamnă că vom închide bisericile. Vom vedea care va fi situația, sperăm să nu ajungem la acest moment".

Autoritățile au interzis activitățile din România care implică participarea a mai mult de 1.000 de persoane, a anunțat duminică secretarul de stat în MAI, Raed Arafat. Este vorba de evenimente care se desfășoară fie într-o incintă, fie în aer liber, publice sau private, a precizat oficialul. Măsura intră în vigoare chiar de duminică, 8 martie 2020.

Editor: I. I. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri