Primele ipoteze în ancheta avionului prăbuşit la Tuzla

Data actualizării: Data publicării:
accident avion

O manevră greşită sau o pală de vânt sunt cele două ipoteze care stau la baza prăbuşirii avionului, joi, la Tuzla. Cursantul a murit pe loc, iar instructorul său a ajuns în stare gravă la spital. Medicii au reuşit să-l salveze după o operaţie pe inimă care a durat trei ore. Bărbatul de 55 de ani suferise o fractură de aortă şi acum este în stare stabilă. Este a doua oară când a avut noroc. În 2005 a supravieţuit unui alt incident aviatic, tot la Tuzla.

Pilotul Gheorghe Dumitru a fost supus investigaţiilor medicale, imediat ce a ajuns la Spitalul Judeţean Constanţa. Aşa au descoperit cadrele medicale că bărbatul suferise o ruptură de aortă în urma prăbuşirii avionului, pe un câmp din apropierea aerodromului Tuzla. Fiecare minut era important pentru medici. Aşa că l-au operat de urgenţă.

Marius Militaru, șef secție chirurgie cardiovasculară SCJU Constanța: L-am primit direct în sala de operaţie, l-am deschis prin toracotomie, asta era leziunea care îi cauza moartea în câteva minute dacă nu interveneam. Am găsit o aortă cvasicomplet ruptă. Am reușit să o clampez și să-i pun o bucată de proteză, funcționează tot, este în reanimare, încă intubat, dar este conștient, mişcă mâini, picioare, vom vedea evolutia ulterioară.

Chiar dacă acum pilotul este în stare stabilă, fracturile suferite în urma accidentului îl vor ţine la pat mai multe zile.

Marius Militaru, șef secție chirurgie cardiovasculară SCJU Constanța: Să vedem și evoluția ulterioară, dacă fracturile intercostale au înţepat plămânii, are contuzii pulmonare, evoluţia nu va fi ca la o apendicită.

Între timp Autoritatea de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile a desemnat o comisie care să ancheteze prăbuşirea aparatului de zbor. Anchetatorii au stat de vorbă cu piloţii, cu personalul tehnic şi cu managerii aerodromului şi au aflat că joi pilotul şi elevul au făcut de-a lungul zilei mai multe zboruri deasupra Constanţei. După ce au revenit la bază, au decolat şi au aterizat de mai multe ori.

Marin Alexandru, procuror: A patra oară, când au încercat să facă această manevră, când s-a ridicat avionul la circa 5 metri de la sol, în jurul orei 16.00, nu cunoaştem motivul pentru care, avionul s-a rotit către stânga, s-a lovit de aripa stângă, s-a lovit cu botul de sol, s-au rupt, practic, ambele aripi, cu alte cuvinte, s-a prăbuşit.

Nu este pentru prima dată când pilotul Gheorghe Dumitru scapă cu viaţă. În urmă cu 13 ani a supravieţuit unui alt accident aviatic, tot pe aerodromul de la Tuzla.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Andrea Bocelli, vacanță pe un iaht de lux în Italia. Artistul, însoțit de Veronica Berti și de mai mulți...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...