"Bună dimineața, vă deranjez iar". O doctoriță care s-a rugat de medici din trei spitale să o trateze a murit în spitalul unde lucra

Data actualizării: Data publicării:
ioana sandalescu
Internată pentru o operație oncologică, Ioana, medic din Iași, a ieșit din spital cu o bacterie periculoasă. A trecut prin trei spitale, de unde a fost externată, spunându-i-se că e bine. S-a stins în cel de-al patrulea spital, acolo unde lucra. FOTO: Captură Digi24

Moartea unei doctoriţe de 39 de ani din Iaşi pune sub lumina refectoarelor o față înspăimântătoare a sistemului medical românesc. Internată pentru o operație oncologică, femeia a ieșit din spital cu o bacterie periculoasă. A trecut prin trei spitale, de unde a fost externată, spunându-i-se că e bine. S-a stins în cel de-al patrulea spital, acolo unde lucra. Soțul doctoriței, martor la tot acest traseu al morții, a decis, la câteva luni distanță, să facă publică povestea. Vedem la Pacient în România acuzaţiile soţului, dar şi răspunsul medicilor implicați. Poliţia a deschis o anchetă.

Ioana, medic de laborator la Spitalul Sfântul Spiridon din Iaşi, a fost diagnosticată cu o boală autoimună la vârsta de 16 ani, iar anul acesta a aflat că trebuie să lupte şi cu boala oncologică. La sfatul colegilor din spital, a mers la Institutul Oncologic Regional (IRO) din Iaşi, unde a făcut operaţia. A fost internată pe 19 aprilie, iar intervenția a durat 6 ore. Medicii au considerat că e bine şi au externat-o pe 2 mai, adică două săptămâni mai târziu. Acasă însă a început să facă febră.

Bogdan Săndelescu, soţul Ioanei: "37 cu5, 38, 38 cu 6, 39. Și aceleași valori, aceleași valori. Și am vorbit cu doctorița care era mâna dreaptă a chirurgului de acolo. Sunt și dovezi în telefonul ei pe WhatsApp: Doamna doctor, am febră. Veniți a doua zi. Ne-am întors acolo."

Pe 5 mai i se face o internare de o zi. Medicii o asigură din nou că este bine şi o trimit acasă.

Bogdan Săndulescu, fostul soț: "A spus că este bine operată.... Du-te acasă. Ioana mea s-a întors acasă. Acasă iar temperatură, aceleași valori 37 cu 5, 38 tot așa."

Dan Dimofte, director medical al IRO Iași: "Nu a fost nimic post operator, nicio complicație, a fost infecție cu clostridium, a fost corect urmărită și tratată."

Pe 9 mai, Ioana îi scrie din nou medicului că nu se simte bine: "Bună dimineața, vă deranjez din nou."

În mesajul trimis doctorului îl anunță că are febră în continuare şi dureri de cap îngrozitoare. În urma acestui mesaj Ioana revine la spital şi rămâne internată aproape o săptămână. De această dată, medicii descoperă că este infectată cu Clostridium Dificile, o bacterie periculoasă, luată din spital. Soţul acuză că analiza a fost făcută la cererea soţiei lui.

Dan Dimofte, director medial al IRO Iaşi: "Dacă ar fi fost așa, nu înseamnă că s-a întârziat, puteam poate să mai așteptăm puțin. Testarea se face pentru toți pacienții, cu cât testăm mai mult, cu atât rata de vindecare e mai mare. Pe 15 mai, medicii îi spun din nou Ioanei că poate să plece acasă, în ciuda infecției cu Clostridium, bacterie despre care se știe că poate duce la deces."

Bogdan Săndulescu: "Luni dimineață eram acasă...și primesc un telefon. Că să mă duc repede la spital. Era o colega de-ale Ioanei. Să mă duc repede la spital că vor să o externeze pe Ioana. ...am luat o coală A4 și am scris... soțul pacientei Ioana internată la etajul x, mă opun categoric externării soției mele până la ameliorarea stării ei. .. doctora care era mâna dreaptă a profesorului care a operat-o pe Ioana, n-am găsit-o, că era într-o ședință și mi-am pierdut răbdarea. Am intrat în ședință, am venit să vă
las foaia asta. I-am pus foaia în mână."

Dan Dimofte, director medical al IRO Iași: "La conducere o asemenea cerere nu a fost depusă, nu am văzut, mi-ați arătat dvs un document cu data de 15, când familia a cerut ca pacienta să fie preluată de alt spital."

Soțul Ioanei povestește că în urma mai multor telefoane date de familie, soția sa ajunge la al doilea spital pe data de 15 mai, Spitalul Parhon, unde rămâne internată 3 săptămâni. Era pacienta acestui spital de 20 de ani, de când a descoperit că are o boală autoimună. Aici continuă tratamentul pentru infecţia cu Clostridium, dar apar alte complicaţii şi are nevoie de albumină. În spital nu există.

Irinel Maftei, director medical al Spitalului Parhon: "La momentul respectiv a trebuit să cumpere albumină. Albumina pe care noi am avut-o atunci am utilizat-o pentru cele 2 plasmafereze care au intervenit la momentele respective, pe parcursul internării doamnei. E o perioadă, cea la care face referire când nu era la nivel național, în depozit nu era albumină, dacă domnul a găsit, a găsit din stocurile existente anterior, problema e că stocurile noastre s-au utilizat prin plasmafereză."

Pe data de 3 iunie este externată de la Spitalul Parhon. Ioana a văzut că e din ce în ce mai rău şi a cerut să plece acasă.

Irinel Maftei, director medical la Institutul Parhon: "La momentul la care s-a făcut externarea nu era suspiciunea unui deces iminent, dar patologia complexă pe care o avea doamna putea conduce prin complicații, nu era patalogia în sine ci complicațiile care puteau duce la acest sfârșit care ne-a surprins pe toți."

A stat acasă 2 zile. A început din nou să facă febră. Soţul ei își amintește că a luat legătura cu medicul curant de la Parhon de la care a primit un răspuns neaşteptat.

Bogdan Săndulescu: "Eram disperat, vedeam ca Ioana se deshidrata și i-am scris doctoriței de la Parhon: Doamna doctor, nu-i ok ... Și îmi scrie. Că vorbiți cu șeful de secție. Ulterior îmi spune că ... considera că acest caz trebuie monitorizat de o secție de oncologie. Am trimis mesajul șefului de secție."

Directorul medical de la Parhon:" Din punct de vedere nefrologic doamna a plecat stabilă, din punct de vedere fizic, era într-o stare mai bună decât cea în care a venit la internare."

În aceste condiţii, Ioana ajunge pe 5 iunie în cel de-al treilea spital, cel de Boli Infecţioase, Sfânta Parascheva. Rămâne internată aici o săptămână. Starea ei de sănătate se degradează. Bogdan Săndulescu, soţul ei, îi acuză pe medici că nu s- au ocupat de ea cum trebuie. Potrivit documentelor medicale a făcut sepsis, adică infecţie generalizată în organism.

Echipa Digi24 a mers la spitalul de Boli Infecțioase Sfânta Parascheva, după ce am trimis managerului şi o solicitare scrisă cu acuzaţiile soţului, dar la care n-a primit răspuns.

Pe 12 iunie, Ioana este transferată la Spitalul Judeţean de Urgenţe Sfântul Spiridon, direct în terapie intensivă. La 4 zile distanţă, s-a stins la spitalul la care lucrase ca medic primar de laborator. Colegii ei au făcut totul să o ţină în viaţă, dar a intrat în stop cardiorespirator. Abia împlinise 39 de ani.

Bogdan Săndulescu, sotul Ioanei: "Eu am tras de Ioana de foarte multă vreme să plecăm din țară. De foarte multă vreme. Și Ioana a zis nu, mai bine, avem o problema de sănătate, cunoaștem aici atâția medici. Și ați văzut peste ce medici am dat. Și-au bătut joc de ea, nu i-a interesat. Peste tot a fost externată."

Deși medicii spun că au tratat-o corect, Inspectoratul de Poliție Iași s-a autosesizat în urma acuzațiilor făcute de soț și fac verificări. Poliţiştii spun că în funcţie de constatări vor lua măsurile legale care se impun.

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri