România a început azi administrarea vaccinurilor Moderna. Vineri ajunge în țară a treia tranșă

Data actualizării: Data publicării:
fiola de vaccin moderna tinut in mana de o asistenta
Fiolă de vaccin produs de compania Moderna. Foto: Profimedia

În această dimineață a început administrarea de vaccinuri Moderna, din cele două tranșe sosite până în prezent în România, a anunțat Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19. CNCAV a precizat că mâine va ajunge în țară a treia tranșă, de 42.000 doze de vaccin produs de compania americană Moderna.

„Recomandarea pentru vaccinul Moderna este de adiministrare în două doze, la interval de 28 de zile, pentru persoane cu vârsta de peste 18 ani”, precizează CNCAV.

Potrivit sursei citate, persoanele programate la vaccinare pentru doza I, în perioada 4-16 februarie, vor primi vaccinul Moderna și vor efectua rapelul la 28 de zile.

După realizarea primei doze, personalul medical va introduce datele persoanei și tipul vaccinului administrat în Registrul Electronic Național de Vaccinări (RENV).

„Persoana vaccinată cu Moderna va primi o nouă recipisă pentru rapel și va fi informată cu două zile înainte de prezentarea în centrul de vaccinare pentru administrarea acestuia”, a mai transmis CNCAV.

Cum funcționează tehnologia ARNm

ARN-ul mesager pătrunde în celulele umane, unde transmite informația necesară producerii proteinelor proprii virale, față de care, ulterior, se vor dezvolta anticorpii.

Fragmentele de ARN mesager sunt deteriorate de enzimele proprii celulelor umane într-un interval de până la 5-7 zile și nu influențează în vreun fel ADN-ul celular, având în vedere că nu pătrund în nucleu.

Eficacitatea celor două vaccinuri care funcționează cu această tehnologie este aproximativ aceeași. Vaccinul BioNTech Pfizer are o eficacitate de 95% în prevenirea bolii COVID-19, în timp ce vaccinul Moderna are eficacitate de 94,1%.

Editor : G.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Ce pofte are Hailey Bieber de când este însărcinată: „Nu aveți voie să judecați”
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...