Sari la conținut

Încă un sector din Capitală va ridica mașinile și va amenda șoferii

Mașinile care vor staționa neregulamentar pe partea carosabilă a drumurilor publice aflate în administrarea Consiliului Local al Sectorului 3 vor fi ridicate, transportate și depozitate, iar cel în cauză va putea să își recupereze autovehiculul numai în schimbul unei taxe de ridicare și achitării unei amenzi, în conformitate cu legea.

Consilierii locali ai Sectorului 3 au aprobat un astfel de proiect de hotărâre în ședința de joi.

„Ridicăm mașini doar acolo unde se exagerează, acolo vom interveni și am dat ca exemplu - acolo unde se intră pe spațiul verde. Le vom ridica (mașinile - n.r.) fără niciun fel de discuție, pe trecere de pietoni în zona școlilor și pe trecere de pietoni în general, pentru că e profund în neregulă să-ți permiți așa ceva, dar și acolo unde deranjează circulația, așa cum spune la lege. Deci pe chestiuni foarte limitate, în rest vom amenda conform legii, a declarat, pentru Agerpres, primarul Robert Negoiță.

El a adăugat că urmărește realizarea unui program de salubrizare a sectorului, iar șoferii au obligația să îl respecte.

„Obiectivul nostru este să facem program de salubritate. Conform unui orar, vom avea oprire interzisă, pe rând, în fiecare parcare, pentru a putea să facem o salubritate eficientă, așa cum este și în țările civilizate. Iar atunci când nu se respectă și îmi rămâne o mașină pe zona pe care trebuie să o curăț, conform indicatorului 'Oprire interzisă', normal că o să o ridic eu și facem operațiunea de salubrizare, a explicat Negoiță.

Mașinile vor fi ridicate de către Direcția Generală de Poliție Locală a Sectorului 3, un serviciu public cu personalitate juridică și buget propriu, cu atribuții în domeniul circulației pe drumurile publice, conform expunerii de motive a proiectului.

Autoturismele se mai ridică în sectoarele 2 și 4.