Sari la conținut

Inițiatorul mișcării Slow Food: „Bucureştiul trebuie să fie cea mai bună piaţă pentru economia agricolă românească”

Suntem o piaţă de desfacere de mâna a zecea. A spus-o recent ministrul Agriculturii Achim Irimescu, apoi a afirmat că pe rafturile magazinelor ajung şi produse expirate.

"Aici este o piaţă în care importatorii se orientează şi aduc produse la sfârşit de termen de valabilitate sau chiar depăşit. În România salamul se spală cu oţet; se schimbă saramura la brânză, iar brânza se bagă din nou la vânzare. Statul nu-şi face datoria, ANPC-ul nu şi-o face. Alţii controlează ce intră din România, noi de ce să nu controlăm ce primim de la alţii?", a declarat ministrul Agriculturii Achim Irimescu, într-un interviu pentru Ziarul Financiar.

Declaraţiile ministrului au aruncat în aer întreaga industrie alimentară. În urma scandalului, Achim Irimescu a revenit şi a nuanţat afirmaţiile: "Afirmația ministrului Achim Irimescu, preluată în titlul știrii, conține informații privind unele situații punctuale relatate recent în mass-media și în cazul cărora organele de control au întreprins acțiuni pentru stoparea unor asemenea practici ilegale, eliminând riscul unor situații care ar putea lăsa loc unor interpretări generalizatoare. Au fost, desigur, cazuri izolate."

Rămâne însă problema de fond: Cât de sănătoasă şi de curată este mâncarea pe care o importăm? Cine o verifică? Chiar dacă anual românii sacrifică milioane de porci crescuţi în bătătură, tot brandurile străine rămân mai apetisante. Coşurile din supermarketuri sunt pline cu produse importate de peste mări şi ţări. Dacă este străin, este şi bun, aceasta este părerea celor mai mulţi. Şi puţini ştiu că şi atunci când mergem la un restaurant cu specific românesc, ingredientele folosite sunt importate.

„Să mâncăm româneşte este prima sarcină importantă a ministrului Agriculturii. Domnule ministru, de ce nu mergeţi în această direcţie, în România? De ce nu se valorifică materia primă? De ce nu mâncaţi româneşte?” întreabă Carlo Petrini, preşedintele Slow Food International.

Carlo Petrini este fondatorul mişcării Slow Food. Aceasta reunește milioane de oameni din toată lumea care îşi doresc să împiedice dispariţia tradiţiilor gastronomice locale şi să promovoze mâncarea ”bună, corectă şi curată”.

„Sunt în joc interese mari ale multinaţionalelor din zona alimentară, care cred că România este un teren de cucerit. Bucureştiul trebuie să fie cea mai bună piaţă pentru economia agricolă românească. Astăzi însă acest lucru nu se întâmplă şi acest lucru nu este corect, ne este corect,” adaugă Carlo Petrini, preşedintele Slow Food International.

Dacă ne gândim că peste 40% dintre locuitorii ţării trăiesc în mediul rural, înseamnă că există suficiente resurse ca alimentele pe care ei le cultivă în gospodărie să ajungă şi în magazine. Astfel, fermierilor le-ar creşte nivelul de trai, iar orăşenii ar mânca produse locale şi tradiţionale. Statul îi ajută pe fermieri cu bani, prin diverse programe, dar face prea puţin pentru a le crea si o piaţă de desfacere.

„Dacă ne uităm la cifre, s-au cheltuit 2.58 miliarde, 360.000 de fermieri au asigurat evitarea abandonului activităţilor agricole pe o suprafaţă de 2,7 milioane hectare, iar un număr de circa 210.000 fermieri au asigurat aplicarea unor practici de agromediu pe o suprafaţă de circa 1.3 milioane de hectare de pajişti cu înaltă valoare naturală,” spune Achim Irimescu, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

„Înainte de a vă concentra pe ariile protejate concentraţi-vă pe oamenii din mediul rural! Oamenii sunt mai importanţi decât aceste arii! Şi merită respect! Şi aceste produse româneşti trebuie valorizate!” mai spune Carlo Petrini.

Astfel, autorităţile cu o mână dau şi cu alta iau! Iar din această cauză, dacă un patron de restaurant doreşte să folosească produse locale, aşa cum ar fi normal, se confruntă cu o serie de probleme! Trăim paradoxul de a mânca la o cherhana pe malul marii peşte congelat în cealaltă parte a lumii, cârnaţi nemţeşti in inima Ardealului sau roşii turceşti plastificate, şi vara, şi iarna când viscoleşte.

„Noi aici încercăm să gătim cât se poate de mult cu materie primă şi cu ingrediente locale. Vara, de exemplu, când ne mutăm pe produse din piaţă, atunci reuşim să ajungem şi spre 40%. Este un efort să cauţi şi să găseşti furnizorii pentru fiecare produs în parte, să te duci la magazin e mai simplu şi mai ieftin, dar mie îmi e un pic ruşine să fac asta!” zice Oana Irina Coantă, proprietarul unui restaurant.

Se rupe un pic relaţia asta directă între producător şi consumator pentru că entităţile mari producătoare de mâncare vin şi ne asaltează cu nişte super campanii acoperă tot fondul sonor şi producătorii mici nu se mai aud şi atunci trebuie să facem noi ceva şi facem asta într o manieră oarecum brutală refuzând să mai punem pe raft parmezan ca să i facem loc domnului de la Harghita.

Până când statul va veni cu legi eficiente care să permită tuturor micilor fermieri să-şi vândă produsele în magazine, nu ne rămâne decât să căutăm şi să cumpărăm cât mai multe produse româneşti.