Sari la conținut

Școală neterminată după 10 ani și 800.000 de euro investiți

Noua şcoală generală din Rădăuţi are 12 săli de clasă, sală de sport, spaţiu de joacă şi chiar şi parcare. Toate au fost gata încă din 2007 şi tot de atunci nu mai lipseşte decât racordarea la utilităţi.

În toți acești ani clădirea nu a fost nici păzită dar nici întreținută, lucrările efectuate deja au început să se degradeze, iar curtea interioară a fost năpădită de buruieni și gunoaie.

Abia acum, autorităţile locale cred au găsit soluţia pentru ca şcoala în care Ministerul Educaţiei a investit 800.000 de euro să fie folosită.

Primăria va prelua de la ISJ școala și probabil o vom atribui Colegiului Tehnic,” zice Bogdan Loghin, viceprimarul municipiului Rădăuți.

Cei 1.500 de elevi ai Colegiului Tehnic învaţă în prezent într-o clădire cu o capacitate de trei ori mai mică. Conducerea unităţii de învâţământ tânjeşte de mult timp la mutarea în noua şcoală.

Când am intrat și am văzut ce se poate face. E este spațiu, este curte, este tot ce vrei, tot ce vrei. Până la urma urmei școala asta nu este un moft, ea a fost gândită și trebuie finalizată,” spune Gelu Țugulea, director Colegiul Tehnic Rădăuți.

Pentru asta ar mai fi nevoie de 1 milion de lei, estimează reprezentanţii Colegiului Tehnic Rădăuţi, bani care ar putea fi obţinuţi dacă primăria ar accesa fonduri europene.