Timișoara: Un bărbat l-a amenințat pe un polițist că-l omoară cu bătaia, chiar în secția de poliție

Data actualizării: Data publicării:
mașini de poliție
Bărbatul a fost dus la secţia de poliţie după ce a fost oprit în trafic de un poliţist care a constatat că acesta nu avea permis de conducere. Imagine cu caracter ilustrativ. Foto: Inquam Photos/George Călin

Un bărbat a fost arestat preventiv 30 de zile, pentru ultraj, după ce l-a ameninţat pe un agent şef de poliţie că îl va bate şi îl va ucide, apoi i-a ameninţat şi familia acestuia. Incidentul s-a petrecut într-o secţie de Poliţie din Timişoara, informează news.ro.

Potrivit unui comunicat de presă, de luni, al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, incidentul a avut loc la Secţia 4 Poliţie Timişoara, în data de 12 noiembrie.

„În sediul Secţiei 4 Poliţe Urbană, inculpatul a ameninţat persoana vătămată, agent şef de poliţie, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cu săvârşirea unor infracţiuni de lovire şi omor asupra acestuia şi a proferat ameninţări asupra copiilor şi soţiei agentului de poliţie, de natură a-i produce o stare de temere acestuia”, se arată în comunicat.

Potrivit anchetatorilor, inculpatul a fost dus la Secţia de Poliţie după ce a fost oprit în trafic de un poliţist care a constatat că acesta nu avea permis de conducere. Bărbatul aflat pe moped a refuzat, de asemenea, recoltarea de probe biologice. Poliţistul avea body cam pornit, iar mopedistul a început să îl ameninţe pe agent.

Faţă de inculpat, procurorul de caz a formulat o propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, propunere admisă de către judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Timişoara.

Editor : M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri