Video. Trei persoane au bătut crunt un bărbat pentru că mașina în care se afla i-a claxonat. „M-au bătut măr”

Data publicării:
bataie mures

Scene parcă desprinse dintr-un film, surprinse în Târgu Mureș. Un bărbat de 40 de ani a fost bătut crunt, vineri, în urma unei altercații în trafic. După ce soția lui a claxonat un grup de persoane, acestea ar fi sărit la ceartă.

Omul s-a dat jos din autoturism și susține că a fost lovit cu pumnii și picioarele de trei bărbați și o femeie de etnie romă, care s-au făcut apoi nevăzuți. Bărbatul a sesizat autoritățile, care au deschis un dosar penal.

Am ieșit de pe bancheta din spate și am zis către el: Ce vrei mă, să o bați pe nevasta mea? Atunci...m-a plesnit și a venit și mama lui prin spate, după cum se vede şi în filmare, m-a lovit cred cu ceva în cap, că nu îmi amintesc. Am căzut jos! Se vede că am căzut jos şi cât eram de ameţit și jos s-a întâmplat ce s-a întâmplat. Aţi văzut în filmuleţ. M-au bătut măr. Am două coaste rupte, doi dinți săriți, ochiul mi-i vânăt”, povestește victima.

În urma cercetărilor efectuate de către polițiști a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de loviri și alte violențe, fiind efectuate cercetări pentru lămurirea împrejurării comiterii faptei”, spune Ramona Varodi, purtător de cuvânt IPJ Mureș.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri