Stenogramele indicațiilor pe care le primea în cască Bogdan Gigină, când se afla pe motocicletă: "Bogdane, mergi și fă breșă, mergi pe contrasens!”

Data publicării:
colaj gigina oprea

Polițistul Bogdan Gigină, care și-a pierdut viața după ce a căzut cu motocicleta într-o groapă, în timp ce deschidea coloana oficială cu care circula fostul vicepremier Gabriel Oprea, a primit, înainte de accident, indicații să circule la limita legii. Cel puțin așa reiese din stenogramele comunicațiilor radio de pe canalul Poliției Rutiere, care au ajuns probe în dosarul morții lui Gigină, și care au fost astăzi publicate de Ziare.com.

Dosarul a ajuns pe masa magistraților de la Judecătoria Sectorului 1, care urmează să stabilească dacă Gabriel Oprea se face vinovat de ucidere din culpă, așa cum îl acuză procurorii DNA.

Stenogramele cuprins indicațiile pe care Bogdan Gigină le primea în cască de la ofițerul de poliție care se afla în mașină cu Oprea. Acesta i-ar fi cerut în repetate rânduri polițistului să circule pe contrasens și să circule la limita legalității.

Iată o parte din indicațiile primite de Bogdan Gigină în cască:

- "Berzei (strada Berzei- n.red.), vă rog să opriți totul din acest moment. Venim pe contra și ne creați breșa".
- "Moto, mergeți cât puteți avansat, cât puteți."
- "Realizăm urgent, de la K498 pentru Eliade, prin marele bulevard I 490, I 426, a... Eliade, ultimul post Eliade - Radu Beller."
- "Bogdane, mergi și fă breșa, mergi pe contrasens, fă breșa!"
- "Da, confirm între sensuri."
- "Bogdane, între benzile 2-3, între benzile 2 si 3!"
- "Scoate, scoate banda 3! Contrasensu'! Contrasensu', banda 3! Scoate-i!"
- "Mărim!"
- "Moto, să vii avansat de la 90, să încerci să creezi breșe între!"

Citește mai multe aici

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cel mai periculos lucru de pe Pământ: dacă stai lângă el 5 minute, te omoară în 2 zile și este foarte aproape...
Digi FM
Cine este Robert Fico, premierul împușcat după o ședință de guvern. Care este starea lui după ce a fost operat
Pro FM
Kelly Clarkson, adevărul despre transformarea ei: „Am luat medicamente ca să slăbesc, dar nu Ozempic!”...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
OFICIAL Cum pot primi pensionarii 1000 de lei în plus la pensie ? Exista o singură condiție
Digi FM
Colegii lui Mihai Onilă, revoltați după ce acesta a decis să plece din trupa AXXA: „Vom continua fără el, să...
Digi World
Boala despre care se cunosc „şocant” de puţine lucruri, potrivit experţilor
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Portalul dintre New York si Dublin a fost inchis din cauza “comportamentului neadecvat”