Sumele uriașe pe care le vor câștiga Moderna și Pfizer de pe urma vaccinului anti-Covid

Data publicării:
Un bărbat în vârstă este vaccinat împotriva Covid-19 cu serul Pfizer-BioNTech, în Regatul Unit, în timpul campaniei de vaccinare începută în această țară în decembrie 2020.
Un bărbat în vârstă este vaccinat împotriva Covid-19 cu serul Pfizer-BioNTech, în Regatul Unit, în timpul campaniei de vaccinare începută în această țară în decembrie 2020. Foto: Getty Images

Vaccinul împotriva Covid-19 dezvoltat de Pfizer urmează să fie aprobat pentru folosire și în Statele Unite, un moment important pentru știință, economie și umanitate, în contextul în care pandemia care afectează planeta de aproape un an ar putea fi învinsă cu ajutorul acestor seruri, relatează CNN.

Analiștii de pe Wall Street estimează că cele două companii care au produs vaccinuri eficiente împotriva Covid-19, Pfizer și Moderna, vor avea venituri de aproximativ 32 de miliarde de dolari doar în anul viitor.

Pe lângă creșterea uriașă a veniturilor, cele două companii își vor fi mărit, de asemenea, și profilul pe piață în situația în care vor fi ajutat la încheierea celei mai grele pandemii care a lovit omenirea în ultima sută de ani. Pentru Moderna, acest lucru e chiar mai important, având în vedere faptul că această companie este una tânără, de care puțini oameni auziseră până în 2020, dar care acum este pe cale să își obțină prima autorizație din partea Administrației pentru Alimente și Medicamente din SUA.

Vaccinul anti-Covid, impuls important pentru Pfizer, dar mai ales pentru BioNTech

Pfizer ar urma să obțină venituri în valoare de 19 miliarde de dolari în 2021 după ce vaccinul său va fi aprobat în din ce în ce mai multe țări. Regatul Unit deja a aprobat serul și a început campania de vaccinare, iar Statele Unite urmează și ele să îl aprobe în cursul acestei săptămâni sau următoarei. Aceste venituri vin pe lângă cele 975 de milioane de dolari pe care compania le obține în 2020. În 2022 și 2023, în contextul în care lumea va continua să se vaccineze împotriva bolii, Pfizer ar urma să câștige alte 9,3 miliarde de dolari.

Pfizer va împărți aceste venituri cu BioNTech, compania germană împreună cu care a dezvoltat vaccinul împotriva Covid-19.

Succesul vaccinului nu a dus la un „boom” pe burse al companiei pentru că Pfizer este deja un gigant pe piață, însă ea a crescut cu 12% în acest an. BioNTech, în schimb, crește puternic – cu peste 300%. Compania este evaluată, acum, la aproape 30 de miliarde de dolari.

De la David la Goliat. Creșteri de 700% pe bursă pentru Moderna după anunțul vaccinului

Între timp, vaccinul împotriva Covid-19 al celor de la Moderna a transformat o companie aproape necunoscută anterior într-un mare jucător pe piață, evaluată la 62 de miliarde de dolari. Acțiunile sale au crescut masiv, cu peste 700% în acest an, iar Morgan Stanley estimează că jumătate din această valoare de piață se datorează vaccinului.

Este așteptat ca Moderna să obțină 13,2 miliarde dolari ca urmare a lansării pe piața a vaccinului său, conform Goldman Sachs. Morgan Stanley arată o imagine chiar mai optimistă în ce îi privește pe cei de la Moderna despre care estimează că vor obține între 10 și 15 miliarde din vânzarea vaccinului în 2021 și 2022. E vorba de niște sume absolute uriașe pentru o companie care în 2019 avea vânzări de doar 60 de milioane de dolari și care nu a mai licențiat vreodată un produs.

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...