Sari la conținut

Pierdere de aproape 8 miliarde de dolari la ArcelorMittal

Cea mai mare companie siderurgică din lume şi-a cvadruplat practic pierderile din anul precedent. Pe de-o parte din cauza cotaţiilor minereului de fier care au scăzut cu 40 de procente anul trecut, iar ArcelorMittal deţine şi capacităţi miniere; pe de altă parte pentru că întreaga industrie siderurgică e afectată de supracapacitate.

Producătorii din China au trimis cu 20% mai mult oţel în Europa în 2015, iar preţurile au atins cel mai scăzut nivel din 2007 încoace. Lovitura pentru ArcelorMittal e atât de mare încât vrea acum să facă o majorare de capital de trei miliarde de dolari. Totul pentru a mai reduce puţin din datoria uriaşă de aproape 16 miliarde.

În România grupul deţine fostul combinat Sidex de la Galaţi, combinatul de la Hunedoara, o fabrică la Iaşi şi una la Roman.