Armata israeliană a pierdut 600 de militari de la începutul războiului cu Hamas

Data publicării:
Israeli army soldiers prepare to leave a staging area inside Israel near the border with the Gaza Strip
Israelul a pierdut 600 de soldați în războiul cu Hamas. Foto: Profimedia

Armata Israelului a anunţat luni că 600 de militari israelieni au fost ucişi de la începutul războiului cu gruparea islamistă palestiniană Hamas în Fâşia Gaza în 7 octombrie 2023.

„Nadav Cohen, de 20 de ani, originar din Haifa, a căzut în lupte în sudul Fâşiei Gaza”, a anunţat purtătorul de cuvânt al armatei israeliene pe site-ul său oficial, ceea ce ridică la 600 numărul militarilor israelieni ucişi în Israel şi în teritoriile palestiniene de la începutul războiului.

Din cei 600 de militari, cel puţin 256 au fost ucişi în Fâşia Gaza din 27 octombrie, data la care a început operaţiunea militară terestră lansată ca represalii la atacul comis de Hamas în comunităţile din sudul Israelului, potrivit unui bilanţ realizat de AFP, pe baza datelor oficiale israeliene, scrie Agerpres.

Peste jumătate din cei 600 de militari decedaţi au fost ucişi în atacul fără precedent al Hamas din 7 octombrie.

Alţi militari au fost ucişi în Cisiordania şi la frontiera cu Libanul, unde schimburi de foc au loc aproape zilnic de la izbucnirea războiului.

În plus, peste 1.523 de militari au fost răniţi în enclava palestiniană de la începutul operaţiunii terestre, mai indică armata israeliană.

Lista „victimelor de război” publicată de armata israeliană cu militari decedaţi după 7 octombrie 2023 cuprinde soldaţi şi rezervişti.

170.000 de militari cu contract

Israelienii care au satisfăcut serviciul militar, adică o mare parte din populaţia israeliană adultă, sunt obligatoriu rezervişti până la vârsta de 40 de ani.

Unii israelieni decid să continue şi după această vârstă.

În paralel, 169.500 de militari se află sub contract.

Atacul Hamas în sudul Israelului s-a soldat cu moartea a cel puţin 1.160 de persoane, în principal civili, conform bilanţului AFP, întocmit în baza datelor oficiale israeliene.

Potrivit Israelului, aproximativ 250 de persoane au fost răpite, iar 130 dintre ele sunt deţinute în continuare ostatice în Fâşia Faza, dintre care 34 nu mai sunt în viaţă.

Ca represalii, Israelul a jurat să distrugă gruparea Hamas, pe care o consideră drept organizaţie teroristă, la fel ca SUA şi Uniunea Europeană, şi a lansat o ofensivă ce a făcut 32.782 de morţi, potrivit ultimului bilanţ făcut public vineri de către Ministerul Sănătăţii din guvernul Hamas.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri