Sari la conținut

„Daily Mail” comite clasica eroare: Prințul Charles a îmbrăţişat un băiat din...Budapesta

Tabloidul „The Daily Mail” a comis o eroare pe contul său de Facebook, vineri, după ce a publicat un articol în care, relatând despre vizita prinţului Charles în România, a afirmat că moştenitorul tronului britanic „a încălcat protocolul regal” atunci când a îmbrăţişat un băiat din... „Budapesta”, scrie News.ro.

budapesta-charles

Eroarea a fost corectată pe site-ul tabloidului The Daily Mail, care a publicat o ştire cu titlul următor: „Prinţul Charles a încălcat protocolul regal atunci când a îmbrăţişat un tânăr care venise să îl salute, în timpul unei vizite în Centrul Vechi din Bucureşti, în a treia zi din turneul său european”. (articolul a fost actualizat ulterior cu vizita lui Charles în Florența).

Protocolul de stat prevede că membrii de sex masculin ai familiei regale britanice trebuie să fie salutaţi printr-o scurtă înclinare a capului - însă această regulă pare să fi fost complet ignorată în timpul vizitei întreprinse de prinţul Charles în România. 

Joi, prinţul de Wales a fost văzut în timp ce o saluta pe principesa moştenitoare Margareta a României cu un sărut tandru pe mână și apoi pe obraz.

170330_CHARLES_ELISABETA_04_INQUAM_PHOTOS_Octav_Ganea

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Vineri dimineaţă, prinţul Charles, în vârstă de 68 de ani, a fost fotografiat în timp ce l-a îmbrăţişat cu afecţiune pe un elev în timpul unei vizite în Centrul Vechi din Bucureşti.  Urmăriți mai jos o galerie foto ©Gulliver/GettyImages cu momentul (click pe prima poză pentru a le vedea pe toate celelalte):

8

„Se pare că nu există limite pentru exprimarea afecţiunii faţă de Charles”, a scris Daily Mail, comentând o nouă încălcare a protocolului regal, care s-a produs vineri.

VIDEO. Îmbrățișarea care a fascinat presa britanică

Cine este misteriosul copil

Valentin Blacker, în vârstă de 11 ani, este fiul unui bun prieten al prinţului Charles, William Blacker, un fost scriitor britanic devenit ecologist care s-a mutat de câţiva ani la Bucureşti. Tânărul elev de origine britanică nu era familiarizat cu protocolul casei regale şi a fost văzut în timp ce l-a îmbrăţişat călduros pe prinţul Charles.

Prinţul Charles nu a părut deloc deranjat de acel gest şi l-a îmbrăţişat la rândul său pe tânărul Valentin. 

William Blacker, care l-a însoţit pe prinţul britanic în ultima parte a vizitei sale în Bucureşti, a declarat: „El îl iubeşte pe fiul meu”. La rândul lui, tânărul Valentin a spus: „Nu e pentru prima dată când m-a îmbrăţişat”.

Vineri dimineaţă, Prinţul de Wales a mers într-o plimbare prin centrul vechi al Capitalei, s-a oprit la Hanul lui Manuc şi la Palatul Voievodal Curtea Veche - unde se află un bust al domnitorului român Vlad Ţepeş, cu care prinţul Charles a spus că se înrudeşte -, Biserica Sfântul Anton şi a fost impresionat de Biserica Stavropoleos, unde a semnat şi în cartea de onoare a Bisericii. 

Tot vineri, primit de Ion Caramitru şi de directorul British Council, Nigel Bellingham, la Teatrul Naţional Bucureşti, moştenitorul coroanei britanice a urmărit un scurt spectacol alcătuit din fragmente ale unor piese din repertoriul TNB precum ”Angajare de clovn” şi ”Magic Naţional”. Ion Caramitru i-a oferit prinţului Charles, la finalul vizitei de o oră la Teatrul Naţional, o reprezentare a unei orchestre populare din papier-macher, materialul de bază care este folosit la butaforie. Prinţul de Wales a vizitat foaierele teatrului transformate în galerii de artă, Sala Mare, atelierul de tâmplărie.

Prinţul de Wales al Marii Britanii şi-a încheiat, vineri, vizita oficială în România, care a cuprins întrevederi cu preşedintele Klaus Iohannis şi cu premierul Sorin Grindeanu, dar şi cu Patriarhul Daniel şi cu Principesa Margareta şi Principele Radu. Moştenitorul Coroanei britanice a mers şi la Muzeul Satului din Bucureşti şi în Parcul Natural Văcăreşti.

Aceasta a fost cea de-a doua vizită oficială în România a Prinţului Charles, din 1998 şi până în prezent. Urmăriți mai jos o galerie foto ©Inquam Photos (fotografi: Octav Ganea/George Călin) care surprinde momente ale vizitei prințului Charles în România:

170330_CHARLES_ELISABETA_02_INQUAM_PHOTOS_Octav_Ganea170330_CHARLES_ELISABETA_05_INQUAM_PHOTOS_Octav_Ganea170329_CHARLES_IOHANNIS_COTROCENI_09_INQUAM_PHOTOS_Octav_Ganea170329_CHARLES_IOHANNIS_COTROCENI_08_INQUAM_PHOTOS_Octav_Ganea170329_CHARLES_IOHANNIS_COTROCENI_04_INQUAM_PHOTOS_Octav_Ganea170329_CHARLES_IOHANNIS_COTROCENI_03_INQUAM_PHOTOS_Octav_Ganea170329_CHARLES_IOHANNIS_COTROCENI_02_INQUAM_PHOTOS_Octav_Ganea2017.03.29 Charles-inquamphotos george calin-49702017.03.29 Charles-inquamphotos george calin-49212017.03.31 Charles Caramitru TNB-5659-inquam-george calin2017.03.31 Charles Caramitru TNB-5636-inquam george calin170331_PRINCE_CHARLES_OLD_TOWN_VISIT_09_INQUAM_PHOTOS_Octav_Ganea170331_PRINCE_CHARLES_OLD_TOWN_VISIT_08_INQUAM_PHOTOS_Octav_Ganea170331_PRINCE_CHARLES_OLD_TOWN_VISIT_05_INQUAM_PHOTOS_Octav_Ganea170331_PRINCE_CHARLES_OLD_TOWN_VISIT_01_INQUAM_PHOTOS_Octav_Ganea170331_PRINCE_CHARLES_OLD_TOWN_VISIT_00_INQUAM_PHOTOS_Octav_Ganea170330_CHARLES_BOR_nifon-07_INQUAM_PHOTOS_Octav_Ganea170330_CHARLES_MUZEUL_SATULUI_08_INQUAM_PHOTOS_Octav_Ganea170330_CHARLES_MUZEUL_SATULUI_07_INQUAM_PHOTOS_Octav_Ganea2017.03.30 Charles guvern-5272-inquam-george calin2017.03.30 Charles guvern-5236-inquam- george calin170329_CHARLES_PAUL BRUMMELL_COTROCENI_12_INQUAM_PHOTOS_Octav_Ganea