Malta include România în lista statelor cu cod portocaliu. Condițiile care sunt impuse românilor la intrarea în țară

Data actualizării: Data publicării:
port barci malta
Malta a anunțat vinerii că își închide granițele pentru călătorii nevaccinaţi împotriva COVID-19. FOTO: Getty Images

Malta a inclus România pe lista statelor portocalii din punct de vedere al impactului pandemiei și schimbă condițiile în care românii pot intra pe teritoriul său. Măsura se aplică din 13 decembrie, anunță MAE. 

Astfel, din 13 decembrie, persoanele care sosesc în Republica Malta din statele/zonele cu cod portocaliu, inclusiv România, trebuie să prezinte un test molecular (tip PCR) cu rezultat negativ pentru infecția cu SARS-CoV-2, efectuat cu maximum 72 de ore anterior intrării pe teritoriul acestui stat. MAE recomandă ca documentul care atestă rezultatul testului pentru infecția cu SARS-CoV-2 să fie redactat în limba engleză, având în vedere că autoritățile malteze nu au precizat informații suplimentare cu privire la acest aspect.

În situația neprezentării testului molecular tip PCR cu rezultat negativ pentru infecția cu SARS-CoV-2, persoanele care sosesc din state/zone cu cod portocaliu au obligația fie de a efectua un test la momentul intrării în Republica Malta, fie de a se supune măsurii de carantină pentru o perioadă de 14 zile, cu suportarea de către persoana în cauză a costurilor aferente testării sau carantinării, după caz.

Sunt exceptate de la măsura prezentării testului PCR persoanele care dețin un document de identitate maltez și cele care au rezidența pe teritoriul maltez.

Totodată, persoanele care sosesc în Republica Malta trebuie să completeze două formulare, Declarația Călătorului – Travel Declaration Form și Formularul de localizare a pasagerului – Passenger Locator Form. Acestea sunt disponibile la: https://www.maltairport.com/declarationforms/.

Informații suplimentare privind condițiile de călătorie în Republica Malta pot fi consultate la: https://www.maltairport.com/covid19/.

Editor : Georgiana Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri