Sari la conținut

Ambasadorul SUA: Lăsați-i pe imigranți să devină parte a noii Românii pe care o creați!

FOTO: Facebook US Embassy

Pretextul pentru pledoaria lui Hans Klemm este un e-mail semnat de un român cu pseudonimul „James Bond”, în care expeditorul își exprimă preocuparea pentru „invazia musulmană”. Hans Klemm formulează în răspunsul său argumente în favoarea imigrației, folosindu-se de argumente din istoria americană și arătând că însăși familia sa este o familie de imigranți.

„Cred că România ar putea fi ţara est-europeană care să reprezinte un exemplu de toleranţă şi incluziune, primindu-i pe aceia care îşi doresc un viitor mai bun”, spune ambasadorul american.

El are și un sfat, îndemnându-i pe români să vadă partea bună a lucrurilor: „Nu consideraţi acest lucru o potenţială povară pentru societate, ci o potenţială resursă. Lăsaţi-i pe aceşti imigranţi să devină parte a acestei noi Românii pe care o creaţi, una lipsită de corupţie, în care principiile statului de drept se aplică tuturor cetăţenilor şi fiecăruia în parte şi în care fiecare membru al societăţii are ocazia de a contribui la vibranta cultură şi economie a României”, declară Hans Klemm. „Nimeni nu poate şti de unde va proveni următorul Einstein sau următoarea (Gloria) Estefan. Ceea ce este important este ca toată lumea să fie tratată uman şi cu demnitate”, mai spune ambasadorul.

El arată, de asemenea, că SUA vor primi anul acesta cel puțin 10.000 de refugiați numai din Siria și că își va aduce o contribuție financiară importantă în rezolvarea crizei refugiaților.

Vă prezentăm integral MESAJUL DIPLOMATULUI AMERICAN. Sublinierile ne aparțin:

„Recent am primit un e-mail de la James Bond. Îmi dau seama că acesta nu este numele său real, ci un pseudonim, dar subiectul abordat era unul serios. Din cuvintele sale, era evident că îşi iubeşte foarte mult ţara, România, şi că este preocupat de bunăstarea şi viitorul acesteia. Voia să afle care este părerea mea despre ceea ce el a numit „invazia musulmană” a Europei. Era îngrijorat cu privire la imigranţii recent sosiţi pe continent, în special în această ţară şi mi-a cerut să comentez subiectul. Am considerat că este important să fac acest lucru.

Permiteţi-mi să încep menţionând că sunt american de primă generaţie. Tatăl meu a emigrat din Germania şi a mers să lucreze în Statele Unite, în Michigan. Acolo şi-a creat o viaţă şi şi-a întemeiat o familie. S-a implicat în comunitatea sa şi a fost un cetăţean patriot. Această poveste nu este unică; ea este povestea Americii. Cu excepţia celor care sunt indieni americani puri, cu toţii avem rădăcini în alte ţări. Provenim din ţări din întreaga lume, dar avem un lucru în comun: suntem americani. Suntem diverşi nu doar din punct de vedere etnic, ci şi religios, unii crezând într-o putere supremă, alţii nu.

În Statele Unite, chestiunea diversităţii a fost o luptă. În primul său discurs de învestitură, preşedintele Obama, al cărui tată era originar din Kenya, a declarat că diversitatea Americii, pe care a numit-o „moştenirea-mozaic” este „un atu, nu o slăbiciune”. Cred cu tărie că aşa este şi aş adăuga că acesta este de fapt unul dintre principalele noastre atuuri.

Întrebarea domnului Bond este oportună. În luna ianuarie, în SUA am sărbătorit ziua de naştere a Dr. Martin Luther King Jr. El a luptat pentru egalitate şi a promovat atât drepturile civile, cât şi drepturile omului, într-o perioadă istorică în care nu ne ridicam la înălţimea valorilor consfinţite în documentele noastre fondatoare, care declarau că toţi oamenii au fost creaţi egali. Pentru eforturile sale, în 1964, el a primit Premiul Nobel pentru Pace. Atunci a spus că: „Mai devreme sau mai târziu, toţi oamenii din lume vor trebui să descopere o modalitate de a trăi împreună în pace, transformând astfel această elegie cosmică într-un psalm creator al frăţiei.”

Luna trecută, la Bucureşti am marcat Ziua Internaţională a Comemorării Victimelor Holocaustului. Acest eveniment anual îi omagiază pe aceia care au fost ucişi fără sens doar pentru că erau diferiţi. În octombrie 2015, la un eveniment similar, preşedintele Iohannis a declarat: „Acum, când mii de refugiaţi bat la porţile continentului nostru, tentaţiile populismului şi rasismului riscă să renască. Sunt convins că putem să depăşim împreună această situaţie complicată şi să facem faţă cu bine.”

Am menţionat aceste două comemorări recente pentru a evidenţia eforturile pe care le-au făcut de-a lungul istoriei ţările noastre în privinţa diverselor grupuri etnice. Astăzi ne aflăm în faţa unui noi test, al celor care fug de războiul şi persecuţia din Orientul Mijlociu. Multe dintre aceste persoane scapă din conflicte îngrozitoare şi printre aceşti migranţi vulnerabili se numără multe femei şi mulţi copii care au nevoie de protecţie. Aplaud generozitatea şi compasiunea cu care mulţi cetăţeni şi lideri europeni au răspuns deja la această criză. Vă întrebaţi, poate, ce contribuţie a avut propria mea ţară, Statele Unite ale Americii, în această situaţie de criză.

De la începutul crizei din Siria, Statele Unite au oferit asistenţă umanitară în valoare de peste 4,5 miliarde de dolari, mai mult decât orice alt donator unic, pentru a ajuta la îmbunătăţirea condiţiilor cumplite cu care se confruntă 7.600.000 de persoane strămutate pe teritoriul Siriei şi peste 4.000.000 de refugiaţi sirieni din regiune, din Liban, Turcia, Iordania, Irak şi Egipt. În 2014 şi 2015, America a primit circa 70.000 de refugiaţi din întreaga lume. De asemenea, vom creşte numărul reinstalărilor cu peste 40% în următorii doi ani, primind 85.000 de refugiaţi în 2016 şi 100.000 în 2017. Cel puţin 10.000 dintre refugiaţii primiţi în SUA anul acesta vor fi din Siria. În 2015, am oferit o contribuţie regională în valoare de 26.600.000 de dolari Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiaţi, pentru programele sale din Europa. Banii au fost folosiţi pentru a furniza alimente, apă şi asistenţă juridică refugiaţilor care tranzitau Grecia, Macedonia şi Serbia şi alte ţări. Din 1975 până în prezent, am primit peste 3.000.000 de refugiaţi pe teritoriul SUA. Ei au avut o contribuţie nepreţuită la bogăţia culturii americane, au contribuit la creşterea puterii noastre economice şi au cinstit valorile fundamentale ale naţiunii noastre, inscripţionate pe Statuia Libertăţii.

Cu siguranţă, poate fi înfricoşător să primeşti noi imigranţi, mai ales în număr mare. Ce se va întâmpla dacă nu se acomodează, dacă vor sufoca serviciile sociale, financiare sau medicale, dacă iau locurile de muncă ale unor oameni care sunt aici de ani de zile? Există multe necunoscute. Dar să nu uităm că unele dintre cele mai mari contribuţii ale Americii la societate s-au datorat imigranţilor.

Albert Einstein, unul dintre cei mai inteligenţi oameni din lume, a fugit de persecuţia din Germania nazistă pentru a căuta siguranţa în Statele Unite. Un membru fondator al formaţiei renumite şi inspirat numite „The Fugees”, prescurtarea de la „refugees” (refugiaţii”), Wyclef Jean, a sosit în America în 1982, din Haiti, o ţară afectată de sărăcie. Fosta mea şefă, Madeline Albright, a fugit de comunismul din Cehoslovacia, devenind ulterior prima femeie secretar de stat al SUA. Luong Ung a evadat din regimul opresiv din Cambodgia şi avea să devină activist pentru drepturile omului şi purtător de cuvânt al campaniei împotriva minelor anti-personal. După ce a fugit din Cuba, Gloria Estefan avea să câştige mai apoi 7 premii Grammy şi avea să îşi facă ritmurile latino auzite în întreaga lume. Mahnaz Afkhami era Secretar General al Organizaţiei pentru Femei din Iran, care promova drepturile femeilor. În timpul unei misiuni la ONU, la New York, în 1978, ea a solicitat azil în Statele Unite, fiindu-i teamă că la întoarcerea în Iran avea să fie executată după Revoluţia Islamică. Ea este în prezent preşedinte al ONG-ului Women's Learning Partnership for Rights, Development, and Peace, pe care l-a fondat. 

Am prezentat aceste exemple pentru că nimeni nu poate şti de unde va proveni următorul Einstein, sau următoarea Estefan. Ceea ce este important este ca toată lumea să fie tratată uman şi cu demnitate. Tuturor trebuie să li se ofere o şansă să se dezvolte, să aibă o contribuţie şi să schimbe ceva în această lume. Ştiu că nu este un lucru uşor, însă le mulţumesc celor care l-au primit pe tatăl meu cu atâţia ani în urmă, atunci când a ajuns pe ţărmurile Americii. Astăzi sunt extrem de mândru şi profund onorat să împărtăşesc povestea Americii şi a mea, celor care ar putea să o considere un exemplu de toleranţă şi incluziune.

Cred că România ar putea fi ţara est-europeană care să reprezinte un exemplu de toleranţă şi incluziune, primindu-i pe aceia care îşi doresc un viitor mai bun. Cei care îşi caută o nouă casă aduc cu ei energie şi idei, spirit antreprenorial şi entuziasm. Nu consideraţi acest lucru o potenţială povară pentru societate, ci o potenţială resursă. Lăsaţi-i pe aceşti imigranţi să devină parte a acestei noi Românii pe care o creaţi, una lipsită de corupţie, în care principiile statului de drept se aplică tuturor cetăţenilor şi fiecăruia în parte şi în care fiecare membru al societăţii are ocazia de a contribui la vibranta cultură şi economie a României.

Pe 3 februarie, la o moschee din Statele Unite, preşedintele Obama le-a reamintit tuturor musulmanilor americani: „Nu sunteţi musulmani sau americani, sunteţi musulmani şi americani.” Îi încurajez pe toţi locuitorii acestei minunate ţări cu o îndelungată istorie şi o foarte mare diversitate, să îi primească pe imigranţi şi să-i ajute să fie musulmani şi români. Da, domnule Bond, acest lucru este posibil”.