Sari la conținut

Mii de cafenele Starbucks vor vinde alcool

„Am testat suficient de mult piețele, este un program care funcționează. Acolo unde am inclus programul de seară există o creștere semnificativă a vânzărilor”, a spus directorul operațional al companiei, Troy Alstead, pentru Bloomberg.

Procesul va dura însă câțiva ani, a adăugat el, fără a preciza în ce țări vor fi introduse aceste produse.

Aproximativ 40 de cafenele includ în prezent meniul cu alcool și mâncare, servit după ora 4 după-amiaza. Meniul include vinuri ca Malbec și Chardonnay și produse culinare ca rulouri de curmale cu bacon sau frigărui de pui. Starbucks a inclus alcoolul în meniu pentru prima dată în 2010, la o cafenea din Seattle.

Programul va fi extins la cafenele din zone urbane, aflate în apropierea cluburilor sau cinematografelor.

Compania se concentrează și pe aplicațiile mobile. Consumatorii pot plăti consumația cu ajutorul smartphone-ului și vor putea comanda cafea și alte produse, tot cu o aplicație pentru telefon, înainte de a ajunge la cafenea.