Sari la conținut

Raport controversat privind avionul rusesc prăbușit în Egipt

La 31 octombrie, un Airbus A-321 al companiei charter ruse Metrojet s-a dislocat brusc, la 10.000 de metri altitudine, la 23 de minute după ce decolase din stațiunea balneară Sharm el-Sheikh, în sudul peninsulei Sinai.

Luna trecută, un membru al echipei de anchetă egiptene spunea că avionul companiei ruseşti Metrojet s-a prăbuşit, pe 31 octombrie, în peninsula Sinai, în urma exploziei unei bombe. Sursa citată afirma că a auzit sunetul unei explozii în înregistrările recuperate de pe cutia neagră.

Ulterior, reprezentanţii grupării teroriste Stat Islamic au revendicat prăbuşirea avionului. Filiala egipteană a organizației teoriste Stat Islamic a susținut că a plasat o bombă de mici dimensiuni în interiorul avionului, iar anchetatorii ruși au ajuns, în noiembrie, la concluzia că într-adevăr a fost un atentat. Experții consultați, în unanimitate, au validat această ipoteză, bazându-se pe faptul că aeronava s-a rupt și că nu a existat nicio alertă prealabilă la bord, potrivit datelor celor două cutii negre. Un alt argument a fost aria mare de răspândire a fragmentelor avionului.

Comisia de anchetă tehnică nu are, deocamdată, niciun indiciu că ar fo vorba de un act ilegal sau terorist”, a declarat luni ministrul egiptean al aviației civile într-un comunicat. El a precizat că respectiva comisie își continuă activitatea.

Reacționând imediat la comunicatul autorităților de la Cairo, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a spus că nu poate decât să reia concluziile experților ruși și ale serviciilor speciale ruse, care au indicat că a fost vorba de un act terorist.

După ce inițial Rusia a ezitat să califice explozia drept act terorist, la 17 noiembrie, preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat că anchetatorii ruşi au găsit dovezi că o bombă plasată la bordul avionului a fost la originea prăbușirii și a promis că îi va pedepsi pe cei responsabili, indiferent în ce punct al planetei s-ar afla ei. 

În aceeași zi, șeful serviciilor secrete ruse a anunțat că „un mecanism exploziv artizanal cu o putere echivalentă cu 1 kg de TNT” a explodat la bordul aparatului. Analizele asupra rămășițelor aeronavei au revelat „urme ale unui explozibil de fabricație străină”, a adăugat el. 

Încă de la producerea incidentului, Egiptul s-a străduit să nege ipoteza atentatului, de teamă că îi va fi afectat turismul, pilonul principal al economiei sale extrem de fragile. Cairo a respins, de asemenea, orice acuzație referitoare la modul mai puțin riguros în care s-ar face controlul bagajelor și al pasagerilor pe aeroporturile sale.