Mark Rutte promite un ajutor suplimentar pentru Ucraina „devastată zilnic de invazia rusă”

Data publicării:
mark rutte
Foto: Mark Rutte, premierul Olandei. Sursa foto: Profimedia Images

Premierul olandez Mark Rutte a promis vineri un ajutor suplimentar de un miliard de euro pentru Ucraina "devastată zilnic de invazia rusă". Acsta a declarat că ucrainenii trebuie „să câștige această bătălie”.

"Ţările de Jos vor debloca anul acesta un miliard de euro suplimentar pentru sprijinul militar" al Ucrainei, iar suma se adaugă celor "două miliarde de euro deja convenite", a anunţat Mark Rutte pe reţeaua socială X.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

"S-a decis, de asemenea, deblocarea a trei miliarde de euro pentru sprijin militar pentru anul viitor", a adăugat premierul olandez.

Mark Rutte, considerat favorit pentru preluarea funcţiei de secretar general al NATO, deţinută în prezent de norvegianul Jens Stoltenberg, consideră că "Ucraina are nevoie de mai mult pentru a se proteja" şi "trebuie să câştige această bătălie", relatează AFP, preluată de Agerpres.

„În plus, vom continua, împreună cu partenerii internaționali, să facem tot posibilul pentru a accelera furnizarea de mai multe muniții și echipamente de apărare aeriană. Lucrăm îndeaproape cu Danemarca și Republica Cehă, printre alte țări, în acest sens. Ucraina trebuie să câștige această luptă. Pentru securitatea lor și a noastră”, a mai spus Rutte.

Rusia a lansat în noaptea de miercuri spre joi peste 40 de rachete şi 40 de drone asupra teritoriului Ucrainei, un "atac masiv", potrivit autorităţilor ucrainene, care a vizat infrastructura energetică a ţării.

De la sfârşitul lunii martie, Rusia a lansat numeroase atacuri de anvergură asupra infrastructurii energetice ucrainene, provocând distrugeri însemnate sistemului energetic ucrainean şi cauzând pene de curent în unele regiuni ale Ucrainei.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri