Președintele Cehiei își acuză serviciile de informații că îi interceptează convorbirile

Data actualizării: Data publicării:
milos zeman cu o masca de panza vorbeste la microfon
Președintele ceh Milos Zeman este un politician care de-a lungul anilor a stârnit o serie de cotroverse și scandaluri Foto: Profimedia

Preşedintele ceh Milos Zeman, cunoscut pentru pozițiile sale pro-ruse, își acuză propriile servicii de informaţii că interceptează convorbirile telefonice ale unor persoane din cercul său de apropiaţi şi inclusiv pe ale sale, relatează dpa, preluată de Agerpres.

„Când vorbesc cu aceşti angajaţi la telefon, și eu sunt ascultat”, a declarat președintele Milos Zeman, în vârstă de 76 de ani, citat luni de ziarul „Blesk”.

Președintele ar fi aflat despre acest lucru de la o sursă din cadrul Serviciului ceh de Informaţii (BIS). Pentru interceptarea unui telefon, BIS are nevoie de aprobarea unei instanţe, iar Milos Zeman susține că premierul Andrej Babis i-ar fi promis că această supraveghere se va opri, însă ea a continuat.  

Un purtător de cuvânt al serviciilor secrete cehe a afirmat că nu va comenta în legătură cu declaraţiile preşedintelui.

Acuzațiile vin în condițiile în care revista „Respekt” a scris despre contactele strânse ale unui consilier al lui Milos Zeman cu Rusia. În timpul unor deplasări la Moscova, acesta s-ar fi întâlnit cu membri ai conducerii Rosatom, gigantul statului rus care se ocupă de energia atomică.

Pe de altă parte, relaţiile dintre guvernul ceh şi Rusia sunt tensionate. În primăvară, Praga a acuzat agenţi ruşi din GRU pentru exploziile care au avut loc în 2014 la un depozit de muniţii din Cehia, în care au murit doi oameni. Kremlinul susţine că aceste acuzaţii sunt neadevărate și ambele guverne şi-au expulzat reciproc un număr mare de diplomaţi din cauza acestui dosar.

În plină criză diplomatică între Praga și Moscova, preşedintele Zeman a intervenit la televiziunea naţională contestând versiunea guvernului său cu privire la detaliile din jurul exploziei din 2014. El a spus că explozia putea fi cauzată și de modul în care au fost manevrate muniţiile. Declarațiile lui au stârnit proteste de stradă, în plină pandemie. 

Milos Zeman, un vechi politician controversat

Milos Zeman, în vârstă de 76 de ani, este preşedintele Cehiei din 2013 și s-a făcut remarcat de-a lungul anilor prin gafe, declarații și comportamente care au șocat, deși atribuţiile sale sunt în mare parte ceremoniale.

Înainte de a fi președinte, el a fost prim-ministru timp de patru ani (1998-2002) și președinte al Camerei Deputaților. A fost reales președinte al țării în 2018. De-a lungul carierei sale politice a fost implicat în numeroase scandaluri și controverse, iar obiceiul său de a consuma alcool în exces a devenit subiect de discuție în presă de mai multe ori.

Citiți și: Gest bizar al preşedintelui Cehiei. A ars o pereche uriaşă de chiloţi roşii în fața presei

Este considerat unul dintre liderii europeni cei mai prietenoși cu Kremlinul. În primăvară, ministrul ceh de externe, Tomas Peticek, a fost demis pentru că s-a opus achiziționării și folosirii vaccinului rusesc Sputnik. A fost a doua demitere din acest motiv a unui ministru din Cabinetul ceh. Cu o săptămână înainte fusese demis și ministrul sănătății.

Pe de altă parte, Tomas Peticek declara jurnaliștilor că demiterea sa a fost legată, pe lângă refuzul vaccinului, și de faptul că se împotrivea implicării companiei rusești Rosatom în construcția unei centrale nucleare în Cehia. Or, acum, revista Respekt a făcut dezvăluiri tocmai despre întâlnirile avute de un consilier prezidențial, la Moscova, cu oficiali din Rosatom.

Zeman a criticat de-a lungul anilor sancţiunile impuse de UE Moscovei şi a exprimat în repetate rânduri opinii proruse. El a fost singurul lider occidental care a participat la parada din mai 2015 de la Moscova, în plin scandal legat de anexarea Crimeei, după ce anterior stârnise indignare declarând că „în prezent, Crimeea nu poate fi oferită înapoi Ucrainei”.

În 2016, președintele Cehiei își reafirma în mesajul de Crăciun refuzul de a primi în țara sa „migranți musulmani” și critica elita „neputincioasă și birocratică” aflată la conducerea Uniunii Europene.

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri