Sari la conținut

Nivelul de alertă antiteroristă în Bruxelles, coborât cu o treaptă

Foto: Gulliver/GettyImages 

Putem confirma că OCAM a reevaluat analiza nivelului de amenințare și l-a coborât de la 4 la 3”, a declarat Benoît Ramacker, purtător de cuvânt al Centrului de criză din cadrul executivului federal belgian.

Nivelul 3 corespunde unui risc 'posibil și probabil' de atac terorist și este deja în vigoare în restul Belgiei. Nivelul maxim, 4, corespundea unei amenințări 'iminente și foarte grave'

La o săptămână de la atacurile de la Paris comise pe 13 noiembrie de militanți ai grupării jihadiste Statul Islamic (SI) și soldate cu 130 de morți și peste 350 de răniți, capitala belgiană a fost plasată sub nivelul 4 de alertă antiteroristă.

Decizia de ridicare la maxim a nivelului de alertă a intervenit la câteva ore după ce un suspect arestat în Belgia fusese pus sub acuzare pentru terorism de justiția belgiană în legătură cu atentatele teroriste din capitala franceză.