Surse Digi24.ro: Franța nu-și retrage candidatul, dar o va susține pe Kovesi pentru șefia Parchetului european

Data actualizării: Data publicării:
Jean Francois Bohnert
Jean Francois Bohnert la audierile din Parlamentul European.

Consiliul Uniunii Europene nu va retrage candidatura francezului Jean-Francois Bohnert la funcția de procuror-șef al Parchetului UE, pentru că ar însemna ca în competiție să intre celălalt candidat, clasat pe locul al treilea, germanul Andreas Ritter, au explicat pentru Digi24.ro surse de la Bruxelles.

În schimb, Franța va susține candidatura Laurei Codruța Kovesi, prin vot oficial, iar acest vot ar urma să fie o chestiune de zile, au mai spus sursele Digi24.ro.

Precizările vin în contextul în care RFI a anunțat vineri că procurorul francez, principalul contracandidat al fostei șefe a Direcției Naționale Anticorupție și favoritul Consiliului în negocierile cu Parlamentul European, a fost numit pe un alt post, respectiv în fruntea Parchetului Financiar din Franța. Jean-François Bohnert, contracandidatul Laurei Codruța Kovesi pentru funcția de procuror-șef european, era favorit pentru șefia acestei instituții, după cum relata săptămâna trecută presa franceză.

Jurnaliștii de la RFI susțin că aceasta echivalează cu o retagere din cursă a francezului, însă până acum nu a fost făcut un anunț oficial în acest sens.

Consiliul Uniunii Europene susținea candidatura lui Bohnert, actual procuror general la Reims, iar Laura Codruța Kovesi beneficia de susținerea Parlamentului European. Între cele două instituții au fost organizate mai multe runde de negocieri, dar momentan nu au ajuns la un consens.

În urma unui vot secret, în luna februarie, Comisia LIBE a selectat-o pe Laura Codruţa Kovesi pe primul loc în lista de candidaţi pentru postul de procuror-şef european. Rezultatul a fost: Laura Codruţa Kovesi - 26 de voturi, Jean-François Bohnert (Franţa) - 22 voturi, iar Andreas Ritter (Germania) - 1 vot. Kovesi a fost preferată anterior şi în Comisia CONT.

În schimb, în urma votului reprezentanţilor permanenţi ai statelor în Consiliul Uniunii Europene, Jean-François Bohnert s-a clasat pe primul loc pe lista pentru desemnarea procurorului-şef european, fiind urmat de Laura Codruţa Kovesi, din România, şi de germanul Andreas Ritter.

Citiți și:  Ludovic Orban, după retragerea lui Jean- Francois Bohnert: Pesedişti, vă gândiţi cumva la seppuku?

 Viorica Dăncilă, despre candidatura Laurei Codruţa Kovesi: Nu cred că este oportună o susţinere

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...