Transportul public este unul dintre principalele spații în care se răspândește coronavirusul în Italia

Data publicării:
Masca de protectie in transportul public
Foto: Getty Images

Transportul public din Italia este tot mai mult considerat de experţi şi decidenţi politici drept unul dintre spaţiile ce prezintă cel mai ridicat risc de infectare cu noul coronavirus, în contextul în care guvernul de la Roma încearcă să facă faţă unei creşteri a numărului de cazuri de COVID-19, transmite Reuters, citat de Agerpres.

Duminică, prim-ministrul Giuseppe Conte a impus noi restricţii referitoare la baruri, şcoli şi restaurante, dar criticii strategiei adoptate de acesta spun că autobuzele aglomerate şi garniturile de metrou care circulă la orele de vârf sunt un pericol mai mare.

Pe perioada verii, când ratele de infectare erau încă reduse, guvernul a impus ca autobuzele şi garniturile de metrou să funcţioneze la o capacitate de maximum 80%. Cu toate acestea, nu se fac suficiente controale pentru a impune respectarea acestei limite, pe care experţii o consideră oricum prea permisivă.

''80% este prea mult. Câteodată este imposibilă păstrarea unei distanţe de siguranţă'' de cel puţin un metru între pasageri, a precizat, pentru Reuters, Massimo Andreoni, profesor de boli infecţioase la Universitatea Tor Vergata din Roma.

Italia, prima ţară europeană care a fost grav afectată de maladia COVID-19 în primăvară, a reuşit să ţină epidemia sub control înainte de începutul verii datorită unor restricţii severe de izolare la domiciliu impuse timp de două luni, dar se confruntă cu o creştere exponenţială a cazurilor în ultimele două săptămâni, bilanţul zilnic al infectărilor ajungând marţi la aproape 22.000 de cazuri.

''La ora 18:00, transportul public este de obicei aglomerat. Îţi asumi riscul pentru că trebuie să ajungi la muncă. Porţi mască, ai la tine gel dezinfectant. Este noua normalitate'', a spus Elio Venafro după ce a coborât, miercuri, dintr-un autobuz în centrul Romei.

Giuseppe Conte a declarat săptămâna aceasta că este de părere că transportul public este ''mai presus de toate'' un spaţiu în care circulă infecţia.

Cu toate acestea, prim-ministrul italian nu a dat niciun semn că ar dori să abordeze problema în mod direct, spunând, în schimb, că restricţiile impuse în cazul barurilor, restaurantelor, sălilor de fitness şi altor activităţi vor reduce oricum şi utilizarea autobuzelor şi a metroului.

Matteo Salvini, liderul partidului de dreapta Liga, aflat în opoziţie, a spus luni: ''Problema este transportul public, problema este metroul din Roma şi Milano, sunt autobuzele, nu sălile de fitness şi de cinema''.

Al doilea val al pandemiei în Italia este concentrat în marile oraşe, printre care capitala financiară din nordului ţării, Milano, şi Napoli, în sud.

''În oraşele mari, transportul public aglomerat este în mod evident o problema mai gravă decât în oraşele mici'', a mai spus profesorul Andreoni.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...