Sari la conținut

VIDEO. Casetele lui Velid din lumea morților: „Sunt convins că această filmare va face turul lumii”

Bosnia comemorează în aceste zile 22 de ani de masacrul din Srebrenița, în 1995, când mai mult de 7.000 de bărbați și băieți musulmani au fost măcelăriți de forțele sârbilor bosniaci din Republica Srpska, conduse de generalul Ratko Mladici.

Între 1993 și 1994, un bosniac pe nume Velid Delic, din Srebrenița, a făcut o serie de filmări care surprind viața de toate zilele din anii războiului în orașul de pe teritoriul Republicii Srpska. Peste ani, aceste mostre video aveau să devină documente istorice esențiale în analele tragice ale Balcanilor de Vest.

Delic avea să fie ucis în 1995, la fel ca toți cei care apar în aceste filmări.

Pasionat de cinematografie, Delic a folosit camera video nu într-un scop documentaristic, ci mai mult din rațiuni epistolare, pentru a le transmite, de sub asediul cetnicilor (cum era numiți soldații sârbi), mesaje „în sticlă” rudelor care reușiseră să fugă din calea războiului, scrie Balkan Insight.

„Aceste casete erau totul pentru noi”, a declarat sursei citate Nermina Lakota, sora lui Delic, care se refugiase în Germania în acei ani.

„Bună Eda, Adin, Belma, vă iubim și ne este dor de voi”, face cu mâna obiectivului camerei un bărbat cu un copil în brațe.

Eki, trimite-ne niște mărci germane, omule”, spun în glumă doi prieteni.

„Cred că această casetă va ajunge în Danemarca și Germania prin prietenii noștri suedezi... Ca oamenii noștri să vadă ce se întâmplă aici. Sunt convins că această casetă va face turul lumii”, le zice Delic în filmare din spatele camerei.

Ani mai târziu, mărturiile înregistrate de Velid Delic aveau să fie compilate, de către cunoscut regizor din Sarajevo - Haris Prolic, într-un documentar numit „Cenotaful de la Srebrenița – Ultima casetă a lui Velid”.