Sari la conținut

Satelitul care ar putea susține o colonie de oameni

Unul dintre sateliţii lui Saturn, Titan, poate susţine o colonie de oameni. Cercetătorii spun că are rezerve de energie suficiente pentru o populaţie de aproximativ 300 de milioane. Cam cât au şi Statele Unite.

Titan este cel mai potrivit astru din Sistemul nostru solar, în afara Pământului, evident, pentru o aşezare umană. Experţii institutelor Planetary Science din Arizona şi Caltech din California spun că are calităţi asemănătoare Terrei şi o atmosferă densă care oferă protecţie împotriva radiaţiilor cosmice.

În plus, aici există mai multe surse de energie care ar putea susţine o colonie umană: nucleară, chimică, hidroelectrică, eoliană sau chiar solară.

Pe suprafaţa satelitului sunt lacuri şi mări de hidrocarburi lichide, iar eventuale centrale eoliene ar putea fi ridicate la altitudini mari. La 40 de kilometri deasupra solului, vântul bate cu aproximativ 20 de metri pe secundă. Ca să poată susţine o colonie de 300 de milioane de oameni, 10 la sută din suprafaţa lui Titan ar trebui acoperită în panouri solare.

Pentru mai multe știri din domeniul științei și tehnologiei, urmăriți în fiecare vineri, de la ora 19:00, pe Digi World, „Jurnalul de științe”, prezentat de Teodora Băloi.