Sari la conținut

Antrenament pentru ninja secolului XXI

Distracţie, sport, disciplină, artă, stil de viaţă. I s-a spus în multe feluri. Cei care îl practică la nivel profesionist arată ca nişte ninja urbani, care escaladează pereţi şi sfidează legile gravitaţiei. În ultimii ani, parkour-ul a devenit din ce în ce mai atractiv în rândul copiilor din România. Însă pe cât este de spectaculos, pe atât este de periculos. De aceea, antrenamentul într-un mediu sigur este obligatoriu.

„Pur şi simplu, sari în groapa de bureţi cum poţi tu, în cel mai spectaculos mod al tău. Ia să văd cât de creativ poţi fi!”

„Curaj, da? Wow! Bravo! Exact ce trebuie, aţi văzut?”

Fac acrobaţii care-ţi taie respiraţia, trăiesc pentru adrenalină şi au curaj cât cuprinde. Puștii care se antrenează pentru parkour visează să ajungă la fel de cunoscuţi ca idolii lor, pe care îi urmăresc în clipuri cu milioane de vizualizări pe Youtube.

„Am văzut pe net nişte videoclipuri şi am zis că vreau şi eu să fac chestii de genul”, mărturisește Alex.

Pentru Alin e „un mod de viaţă mult mai sănătos şi mult mai interactiv. De obicei, fac la şcoală când mă plictisesc. Mă duc pe pereţii şcoli şi fac wallflip-uri sau backflip-uri”, spune băiatul.

„Prin parcuri, sărituri peste bănci, de la mai înălţimi şi nişte tehnici. Dacă sari de la înălţimi mai mari să faci...să sari şi după aia să faci un fel de tumbă care nu te loveşte”, explică Thomas.

În parkour, riscul de accidentare este foarte mare. De aceea, înainte să-l imite pe pe Spiderman, puştii ar trebui să se antreneze într-un spaţiu sigur.

În Bucureşti, există o singură şcoală de parkour, unde mediul este "prietenos" cu orice căzătură.

 

Mihai este la prima lui întâlnire cu parkour-ul într-o sală special amenajată. A venit la cursuri cu gândul că va ajunge să se descurce şi mai bine la judo, sportul pe care îl practică de opt ani.

„M-ar ajuta să îmi menţin abilităţile de a rămâne în picioare probabil, să am echilibru mai mare. Şi să învăţ să fac anumite mişcări. Nu am încercat afară, mi-a fost frică să nu mă lovesc. Am încercat pe saltele şi mi-a plăcut şi acum vin aici să văd ce pot să fac, să mă vadă antrenorii”, spune Mihai.

 

Keşu este antrenorul pe care toţi puştii îl iubesc. Întâlnirea lui cu parkour-ul a fost cu totul întâmplătoare. Se întâmpla în urmă cu şapte ani...

„Mă jucam baschet într-un parc, până când am zărit doi tipi care dădeau salturi şi am rămas impresionat de ce făceau. De mult îmi doream să fac chestii de genul, deşi nu ştiam concret ce înseamnă, încercam şi eu câteva elemente şi am zis...Wow, ce tare!  Şi aşa a început totul”, povestește antrenorul.

„Eu fac aceste salturi afară, de aceea m-am şi antrenat, ca să ajung la nivelul să le pot performa şi în afara sălii. Pe copii îi voi scoate afară în momentul în care voi fi sigur că sunt apţi să facă asta. Este vorba de mii de ore de antrenament aici”, adaugă el.

 

Thomas aşteaptă de trei luni orele de parkour. A moştenit pasiunea pentru sporturi extreme de la tatăl său.

 

„Ceea ce am făcut şi eu din copilărie am vrut să dezvolt şi în el ca să poată să înveţe şi să ajungă din punctul A în punctul B fără niciun obstacol”, spune Iulian Ghela, tatăl lui Thomas.

„Poate să îmi salveze viaţa. Cum ar fi...lui tati, că a avut un accident, dar mulţumită că ştia puţin parkour de la mine, a reuşit. A sărit de pe motocicletă, că era în viteză şi venea o maşină în faţa lui şi el a sărit de pe motocicletă, după aia a dat două tumbe de siguranţă şi a trăit cu vreo trei julituri, atât”, povestește, mândru, Thomas.

„Aici este un mediu prielnic pentru chestii de genul, în care nu ne accidentăm. Cam de asta este nevoie. Să ai trambuline, groapă de bureţi, saltele, să nu te răneşti, pentru că este un sport care are un risc foarte mare”, explică antrenorul de parkour.

Mişcările de bază din parkour sunt preluate din antrenamentul forţelor speciale franceze. Cei care l-au transformat în sport au fost tot urmaşii lui Napoleon. În anii 80, nouă temerari au inventat „arta deplasării”, pe care abia în 1989 au redenumit-o „parcours”, care în franceză înseamnă traseu sau rută.

 

„Este sportul care te ajută să treci atât prin obstacole fizice, cât şi psihice, să spunem cumva. Şi nu neapărat sari de pe un bloc pe altul, dar te poţi mişca mai repede, înveţi să te mişti în alt mod, să gândeşti mult mai repede şi să iei decizii mult mai repede. Te antrenează în totalitate”, spune Keșu.

Principalele abilităţi pe care le dezvoltă parkour-ul sunt forţa, echilibrul, precizia, controlul şi coordonarea.

„Când practici parkour, vezi lumea cu alţi ochi. Adică, pentru tine, totul reprezintă un obstacol şi poţi să te joci cu orice. Oraşul este locul nostru de joacă”, punctează antrenorul Keșu.