David Popovici, la revenirea de la CM de înot: „Mă simt mai puternic ca niciodată. Abia aştept să revin, să fiu cel mai bun din lume”

Data publicării:
david popovici
David Popovici FOTO: Profimedia Images

David Popovici a revenit, duminică, în ţară de la Campionatul Mondial de înot de la Fukuoka, Japonia, şi a declarat că abia aşteaptă să revină în bazinul de înot pentru a reveni din nou pe prima treaptă a podiumului.

„A fost un an dificil, haotic, bizar, de la record mondial, la bacalaureat, la Fukuoka. Ţine doar de mine cum reacţionez, am două variante: las ceea ce s-a întâmplat să mă demoralizeze, să mă ţină pe loc sau să mă motiveze să merg mai departe. Asta e viaţa, ăsta e sportul, nu poţi câştiga mereu. Vreau să le spun tinerilor că nu există magie, există doar muncă, antrenament. Mă simt mai puternic ca niciodată, sunt extrem de motivat. De abia aştept să revin, să fiu din nou cel mai bun din lume. Nu renunţa niciodată la visul tău doar pentru că-ţi va lua timp să-l atingi. Timpul trece oricum”, a spus Popovici, citat de News.ro.

Popovici a ratat podiumul la Fukuoka atât la 200 m liber cât şi la 100 m liber.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri