Sari la conținut

Clubul Astra obligat să-şi plătescă datoriile către Şumudică

Comisia Naţională de Soluţionare a Litigiilor din cadrul FRF a obligat clubul Astra Giurgiu să achite datoriile către antrenorul Marius Şumudică, sume care în total depăşesc 280.000 de euro, constând în salariu şi bonusuri pentru câştigarea campionatului şi calificarea în grupele Ligii Europa, scrie News.ro.

sumudica foto facebook astra 15 10 2015

„Obligă pârâtul AFC Astra la plata către reclamantul Şumudică Marius Ninel a sumelor de 249.422,57 Euro –bonus loc I, 24.000 Euro – bonus calificare în grupele Europa League, 8.000 Euro – salariu pentru luna iulie 2016 şi 455 lei taxa de procedura. Cu recurs în 5 zile de la comunicare”, se arată în soluţia CNSL, publicată pe site-ul FRF.

Comentând la 22 septembrie, faptul că Marius Şumudică a depus memoriu la FRF pentru a-şi primi drepturile financiare restante, preşedintele executiv al clubului Astra Giurgiu, Dani Coman, a declarat că tehnicianul îşi va primii banii pe care gruparea îi datorează.

„Nu există nicio problemă (n.r. - între conducerea clubului şi Şumudică). El a decis că e bine pentru viitorul lui (n.r. - să-şi depună memoriu). Noi avem în continuare încredere în el. E antrenorul care a adus cea mai bună performanţă din istoria clubului. Îşi va primi banii, atât el, cât şi restul jucătorilor”, a declarat Coman.