Sari la conținut
News Alert

Lobonț, pe viață la AS Roma. Un nou contract pentru fostul portar al naționalei

Noul contract pe care-l va parafa „Lobby” se va întinde pe durata a doi ani de zile, numai că fostul portar al naționalei va avea noi sarcini de acum încolo. Astfel, începând cu sezonul 2016-2017, Bogdan va fi colaboratorul principal al actualului antrenor cu portarii Guido Nanni.

Lobonț, care se află la AS Roma din vara lui 2009, va avea astfel posibilitatea de a lucra mai mult cu un alt român aflat în lot, Ionuț Alin Pop 18 ani).

Decizia lui Spaletti, cel care a insistat pentru menținerea lui Lobonț, spune foarte mult despre felul în care Bogdan este apreciat la gruparea romană, mai ales că în ultimele trei sezoane internaționalul român nu a mai apărat în nciun meci din Serie A TIM, fiind doar rezervă.

Practic, ultimul meci în care Lobonț a apărat în tricoul celor de la AS Roma a fost cel cu Lazio, din finala Cupei Italiei, scor 0-1, disputat la 26 mai 2013, când a fost și integralist.