Novak Djokovic a anunțat că are Covid-19. Recent a spus că se opune vaccinării împotriva noului coronavirus

Data actualizării: Data publicării:
Novak Djokovic
Novak Djokovic FOTO: Guliver/ Getty Images

Sârbul Novak Djokovic, liderul mondial al tenisului masculin, a anunţat marţi că a fost testat pozitiv la noul coronavirus. Djokovic este a şasea persoană infectată cu Covid-19 dintre participanţii la Adria Tour, eveniment organizat de tenismanul sârb, care a programat în weekendul trecut etapa a doua, la Zadar (Croaţia). Djokovic a plecat rapid de la Zadar la Belgrad, unde a fost testat în cursul dimineţii de luni.

Într-un comunicat difuzat de presa locală, Djokovic a indicat că atât el, cât şi soţia sa au fost infectaţi, în timp ce în cazul copiilor rezultatele testelor au fost negative, scrie Reuters.

"Când am ajuns la Belgrad, am mers să fim testaţi", a declarat jucătorul de 33 de ani, care a precizat că nu manifestă niciun simptom. "Rezultatul meu este pozitiv, la fel al Jelenei (soţia sa - n. r.), în timp ce rezultatele copiilor noştri sunt negative. Regret profund fiecare caz individual de infectare", a spus Djokovic. El speră că "numărul celor contaminaţi nu va creşte".

"Voi rămâne în autoizolare următoarele 14 zile şi voi repeta testul peste cinci zile", a adăugat el.

"Tot ce noi am făcut de o lună, a fost făcut cu inima curată şi cu intenţii sincere", a declarat sârbul. Potrivit acsetuia, turneul a fost organizat "în ideea de a-i ajuta pe jucătorii de tenis din regiune, de a crea condiţii pentru ca ei să joace, ca să obţină venituri pentru a trece mai uşor peste această perioadă dificilă".

"Noi am organizat turneul în momentul când virusul slăbea, crezând că sunt întrunite condiţiile pentru desfăşurarea sa", a insistat Djokovic în comunicat, subliniind că Adria Tour şi-a propus să trimită "mesaje de solidaritate, de respect, de fair-play".

Un alt tenisman sârb, Viktor Troicki, a anunţat luni seară că el şi soţia sa însărcinată au fost testaţi pozitiv la Covid-19, alăturându-se astfel bulgarului Grigor Dimitrov şi croatului Borna Coric pe lista jucătorilor şi apropiaţilor acestora infectaţi după participarea la Adria Tour.

Troicki, ocupantul locului 184 ATP, a fost primul rival al lui Djokovic în prima etapă a turneului, desfăşurată la Belgrad pe un stadion plin, în care publicul nu a purtat mască, iar jucătorii s-au îmbrăţişat pe teren, au cinat împreună fără prea multe măsuri de protecţie şi au jucat inclusiv baschet.

Preparatorul fizic al lui Djokovic, Marko Paniki, şi antrenorul lui Dimitrov, Kristijan Groh, au fost printre cei testaţi pozitiv la noul coronavirus.

Finala turneului Adria Tour de la Zadar a fost anulată după ce bulgarul Dimitrov a fost testat pozitiv.

Djokovic a spus că se opune vaccinării împotriva coronavirusului

În luna aprilie, Novak Djokovic spunea că se va confrunta cu o dilemă în cazul în care va deveni obligatorie vaccinarea jucătorilor înainte ca aceştia să poată concura din nou după reluarea sezonului, întrerupt din cauza pandemiei de coronavirus.

„Personal, mă opun vaccinării şi nu mi-aş dori să fiu obligat de cineva să mă vaccinez pentru a putea călători”, a spus Djokovic într-un videochat live pe Facebook cu alţi sportivi sârbi.

Dar dacă va deveni obligatorie (vaccinarea) ce se va întâmpla? Va trebui să iau o decizie. Am propriile mele gânduri în legătură despre această problemă şi nu ştiu dacă acestea se vor schimba la un moment dat. Ipotetic, dacă sezonul se va relua în iulie, august sau septembrie, deşi este puţin probabil, am înţeles că un vaccin va deveni o cerinţă imediat după ce vom ieşi din carantina strictă, dar încă un există un vaccin”, a adăugat Djokovic.

Fratele lui Novak Djokovic, îngrozit de testele pozitive de la Adria Tour

Cazurile pozitive de Covid-19 înregistrate în mini circuitul de tenis Adria Tour, organizat de Novak Djokovic, nr. 1 ATP, au avut cel mai neprevăzut impact, a opinat fratele campionului sârb, Djordje, pentru televiziunea sârbă Prva, citată de Reuters, preluată de Agerpres.

Trei jucători, bulgarul Grigor Dimitrov, croatul Borna Coric şi sârbul Victor Troicki au anunţat că au fost testaţi pozitiv după turneul de la Zadar (Croaţia), în timp ce Novak Djokovic a aflat marţi că este şi el purtător al virusului.

''Acesta a fost cel mai rău scenariu posibil. Novak nu a fost obligat să facă testul în Croaţia, atât timp cât nu avea simptome. A făcut testul imediat după ce zborul lui a ajuns la Belgrad. Au fost testate circa 100 de persoane şi a fost un şoc când unele au ieşit pozitive, în special al prietenului meu din copilărie, Borna Coric. Le urăm tuturor o recuperare rapidă şi fără dureri'', a declarat Djordje Djokovic, directorul Adria Tour.

Dimitrov s-a retras din turneul de la Zadar, după ce a acuzat o stare de slăbiciune în urma partidei cu Borna Coric de sâmbătă. Bulgarul a informat organizatorii înaintea finalei de duminică că a fost testat pozitiv în timp ce se deplasa către reşedinţa lui din Monte Carlo. Finala turneului, dintre Novak Djokovic şi rusul Andrei Rublev, a fost apoi anulată.

Coric a fost testat pozitiv luni, la fel ca sârbul Viktor Troicki, care nu a luat parte la turneul de la Zadar, dar a figurat în primul turneu de la Belgrad, găzduit la centrul de tenis al lui Novak Djokovic în zilele de 13 şi 14 iunie.

Antrenorul lui Dimitrov, Christian Groh, şi antrenorul de fitness al lui Djokovic, Marco Panichi, au fost de asemenea depistaţi pozitiv la noul coronavirus.

''Am vrut să protejăm fiecare jucător şi suporter după ce am aflat de testul pozitiv al lui Dimitrov. Era un eveniment caritabil şi toţi voiam să jucăm tenis şi să oferim fanilor un spectacol bun'', a explicat Djordje motivul anulării finalei de la Zadar.

La Belgrad, circa 4.000 de fani au umplut tribunele, în timp ce la complexul croat Visnjik jumătate de locuri au fost goale, după ce autorităţile croate au cerut respectarea distanţării sociale.

Al treilea turneu, prevăzut în Muntenegru în zilele de 27 şi 28 iunie, a fost anulat de autorităţi din cauza precauţiilor luate de guvern pentru limitarea răspândirii pandemiei de coronavirus.

Ultimul turneu din Adria Tour este programat în Bosnia în zilele de 3 şi 4 iulie, dar devine tot mai incert, deşi organizatorii nu au confirmat anularea lui.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...