Moment istoric în tenis: se renunţă la arbitri. Cum se vor lua deciziile

Data publicării:
racheta tenis generic

Se intră într-o nouă eră în tenis. Oficiali din cadrul ATP au anunţat, astăzi, că în perioada 7-11 noiembrie se va implementa, în premieră, sistemul „Hawk-Eye Live”, care transformă în realitate tenisul fără arbitri. Concret, toate deciziile de out vor fi luate de computer, renunţându-se la arbitrii de linie, scrie digisport.ro.

La turneul de la Milano, care va începe la finalul primei săptămâni din noiembrie, vor fi prezenţi cei mai buni opt jucători U21 în clasamentul ATP pe 2017. Acest clasament neoficial e dominat de Alexander Zverev, dar competiţia se anunţă un succes, jucători ca Rublev, Khachanov, Shapovalov sau Coric urmând a fi la start.

Dincolo de spectacolul din arenă, competiţia va fi în atenţia tuturor şi datorită unui moment istoric: sistemul de monitorizare video va furniza în timp real decizii de „in/out” pentru fiecare lovitură. Mai exact, e vorba de sistemul "Hawk-Eye" folosit până acum la turneele importante la „challenge”, doar că acum acesta va furniza informaţii în timp real. Evident, în acest caz, jucătorii nu vor mai avea la dispoziţie posibilitatea de a contesta deciziile, neexistând posibilitatea unei erori.

Va exista un singur arbitru, cel de scaun, care însă se va mărgini la anunţa scorul. Ochiul uman va mai fi necesar doar pentru a stabili „greşelile de picior”, însă oficialul însărcinat cu depistarea acestor greşeli de la serviciu nu va fi pe teren, ci în faţa unui monitor, analizând imaginile în direct.

Experimentul de la Milano se va permanentiza în anii următori, sunt convinşi mulţi specialişti în domeniu, când eroarea umană nu va mai avea loc în sportul alb. 


Transmisiuni Digi Sport:

  • Liga 1: CFR - FCSB (joi, 21:00, Digi Sport 1) şi FCSB - Dinamo (duminică, 20:30, Digi Sport 1)
  • La Liga: Barcelona - Eibar (marţi, 23:00, Digi Sport 2) şi Real Madrid - Betis (miercuri, 23:00, Digi Sport 2) 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri