Trasee pentru biciclilşti cu o lungime totală de 426 de kilometri vor fi construite pe digurile râurilor din şapte judeţe

Data publicării:
O persoană merge pe bicicletă pe o pista din apropierea unui râu.
Traseele pentru biciclişti vor fi amenajate pe cursul râurilor din şapte judeţe. Foto: Profimedia Images

Ministerul Dezvoltării a semnat primele şapte contracte de finanţare pentru amenajarea de trasee cicloturistice pe digurile cursurilor de apă din şapte judeţe, cu o lungime totală de 426 de kilometri, informează Agerpres.

Traseele cicloturistice vor fi amenajate în judeţele Arad (29,08 km), Bihor (180,20 km), Dolj (25,30 km), Harghita (45,05 km), Mureş (34 km), Satu Mare (4,09 km) şi Timiş (108,37 km).

Cele şapte contracte de finanţare au o valoare totală de 206.985.394 de lei.

Ministerul Dezvoltării precizează că digurile de pe cursurile râurilor unde vor fi amenajate traseele sunt intabulate şi se află în proprietatea publică a statului român.

"Traseele de cicloturism vor permite României să participe şi să contribuie la reconfigurarea reţelei europene de trasee EuroVelo şi a diverselor trasee cicloturistice internaţionale. Astfel, se va dezvolta ecoturismul şi se va încuraja utilizarea bicicletei ca mijloc de transport alternativ", a precizat ministrul Dezvoltării, Cseke Attila.

La rândul său, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos, a afirmat că prin această investiţie, România are şansa să devină, în scurt timp, un reper semnificativ pe harta europeană a cicloturismului.

"Deoarece acesta este unul dintre cele mai sustenabile moduri de a face turism, am decis să ne implicăm şi să punem la dispoziţie peste 420 de kilomteri de diguri aflate în patrimoniul ANAR, pe coronamentele cărora se vor construi noile piste pentru biciclete. Obiectivul este acela de a asigura conectivitatea reţelei de peste 3.000 kilometri de trasee cicloturistice pe care România le va construi cu finanţare din PNRR. Până acum au fost intabulate toate digurile care vor beneficia de investiţii şi ne aflăm în faza de realizare a studiului de fezabilitate şi a proiectului tehnic. Licitaţiile pentru lucrări vor fi lansate în a doua parte a anului", a subliniat Barna Tanczos, ministrul Mediului.

Editor : D.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri