Purtătorul de cuvânt al spitalul de Arsuri: După părerea mea de medic, decesul nu are legătură cu acidentul transfuzional

Data publicării:
sange transfuzie

„Este vorba despre o pacientă care a venit în urgență în garda din 13 spre 14 iunie, o leziune extrem de severă, mușcata de caine, la nivelul antebrațului, cu ambele oase rupte, mâna atârna într-un lambou de carne. S-a intervenit de urgență în sală, s-a reintervenit pentru hemostază, pacienta era în șoc hemoragic și stare generală destul de grava. A fost nevoie de administrarea unor produși de sânge, în speță masa erotricitară. În acea noapte s-au întâmplat niște vicii de procedură și pacienta a primit un grup de sânge greșit. Evenimentul a fost descoperit și s-au luat toate măsurile necesare. Pacienta a mai stat șapte zile în spital, timp în care i s-au făcut ședințe de dializă. A decedat cam la 7 zile distanță, dar după părerea mea de medic, nu legat de accidentul transfuzional. La starea ei generală gravă, un accident tranfuzional a cărui unică manifestarea a fost insuficiența renală acută, nu i-a fost benefic, dar nu asta a fost cauza decesului”, declară Adrian Stănculea.

Întrebat care e cauza oficială a decesului, purtătorul de cuvânt al spitalului de Arsuri din București a spus că trebuie să verifice încă o dată foaia.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu și soția lui, 19 ani de iubire și doi copii. "Nici nu știi ce să zici la o aniversare din...
Pro FM
Hailey Bieber e însărcinată și are deja o burtică proeminentă. Modelul și Justin Bieber au anunțat că vor...
Film Now
Chris Hemsworth, dezvăluiri despre rolul interpretat în „Furiosa”, prequel al filmului „Mad Max: Fury Road”...
Adevarul
Alina Kabaeva, „olimpica lui Putin", primele declaraţii după despărţire: „Dacă îți spune conducerea să nu te...
Newsweek
VIDEO 26 de țări contra Chinei, care a izolat Taiwan cu avioane de luptă. Distrugător SUA, implicat
Digi FM
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a fost operat...
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit...
Film Now
Hugh Grant a înșelat-o cu o damă de companie, dar i-a rămas prieten apropiat. Elizabeth Hurley, sprijinită de...