Primele pedepse pentru acţiunile Rusiei în Crimeea: Blocarea conturilor şi interdicţia de a călători în UE

Data publicării:
crimeea 3-1

Apropiaţii lui Vladimir Putin nu vor mai avea voie să călătorească în Uniunea Europeană şi nu vor mai avea acces la banii pe care îi au depozitaţi în Uniunea Europeană dacă Rusia nu face un pas înapoi în Crimeea. Jurnaliştii de la Reuters au reuşit să facă rost în avans de documentul în care oficialii de la Bruxelles au enumerat posibilele sancţiuni pentru Rusia, aceleaşi pedepse anunţate şi de Statele Unite.

Preşedintele Vladimir Putin nu se numără personal printre cei vizaţi de sancţiuni, însă ar putea fi luat şi el în colimator dacă negocierile Uniunii Europene cu Rusia eşuează.

Oficialii de la Bruxelles spun că îngheţarea activelor şi suspendarea vizelor reprezintă doar un prim set de măsuri. Abia dacă acestea nu vor reuşi să convingă Rusia să plece din Crimeea, Uniunea Europeană va pregăti un set de sancţiuni mai dure. Ar putea fi vorba la un moment dat şi despre o suspendare a exporturilor de arme europene în Rusia. Dar interesele contrare în această zonă sunt uriaşe.

Business Club

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Putin nu a greșit atât de mult. Ne urăsc cu adevărat". Rușii fugiți de frica războiului se întorc și ajută...
Digi FM
Rețeta specială de sarmale a Nadiei Comăneci. Ce bucate tradiționale face fosta gimnastă de Paște: „Am...
Pro FM
De ce nu se afișează Lidia Buble cu iubitul ei, un afacerist de 62 de ani: „Când o să fie să mă mărit, o să...
Film Now
"A fost un dezastru. Lui Dwayne nu-i păsa deloc". The Rock ar fi întârziat deseori și 7-8 ore la filmările de...
Adevarul
Angajator criticat, după ce un tânăr a refuzat să acorde 90 de minute unui test de selecție pentru că „părea...
Newsweek
De unde vine expresia „pe vremea lui Pazvante Chioru"? Ce înseamnă? Legătura cu haiducul Iancu Jianu
Digi FM
O mamă nu și-a crezut copilul care îi spunea că are monștri în dormitor. Problema era mult mai gravă: „S-a...
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă mânânci prea multe ouă. Avantajele și dezavantajele consumului de ouă
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Porecla adorabilă pe care a primit-o Ryan Gosling de la fiicele lui: „Mă dau gata de fiecare dată!”