Alegeri locale 2020. Ce atribuții au primarii

Data actualizării: Data publicării:
primar care isi aranjeaza panglica tricolora
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Din articol

Pe 27 septembrie îi alegem pe cei care vor gestiona banii comunității în care trăim. De ei depinde să avem apă caldă la robinet, drumuri asfaltate, parcări, străzi curate și parcuri amenajate. Transportul în comun, școlile și spitatele sunt tot la mâna celor pe care îi vom vota la alegerile locale.

Orice comunitate are nevoie de un administrator și de un reprezentant în relația cu autoritățile publice, cu justiția sau chiar cu persoane fizice și juridice. În România acesta este primarul, fie că vorbim de comunitatea mică a unei comune sau de cea mai numeroasă a unui municipiu.

Primarul asigură respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, a prevederilor Constituției, precum și punerea în aplicare a legilor și a altor acte normative. El este autoritatea publică executivă a administrației locale.

Tot primarul stabilește unde se duc banii comunității. El întocmește proiectul de buget și îl supune spre aprobare Consiliului Local. De felul în care întocmește bugetul un primar depinde, de exemplu, cum vor fi străzile din comunitate. Primarul poate decide să direcționeze banii din taxe și impozite către asfaltarea drumurilor sau către construcția de noi parcări. Poate alege să investească în parcuri sau în îmbunătățirea transportului public local. Tot de el depinde dacă va direcționa fonduri pentru renovarea școlii sau a spitalului.

Pe langă elaborarea bugetului, primarul inițiază negocieri pentru contractarea de împrumuturi în numele comunității pe care o reprezintă și tot el este responsabil de elaborarea proiectelor cu fonduri europene sau guvernamentale. Trebuie să informeze periodic Consiliul Local cu privire la modul în care bugetul comunității este administrat, dar și cu privire la întreaga situație economică și socială din comunitate.

Temperatura apei de la robinetul din bucătarie sau din baie are și ea legătură tot cu atribuțiile primarului. Edilul comunității este cel care coordonează serviciile publice de interes local. El îi numește prin dispoziție de primar pe conducătorii instituţiilor care furnizează aceste servicii. Tot în atribuțiile primarului intră și elaborarea planurilor urbanistice și emiterea unor avize și autorizații precum sunt cele pentru construcția unor clădiri sau amenajarea unor spații verzi. În plus, primarul este direct răspunzător pentru elaborarea măsurilor, pentru prevenirea situațiilor de urgență, dar și cel care le gestionează în cazul în care acestea apar.

Ce face primarul

- asigură respectarea drepturilor și libertăților cetățenilor, a prevederilor Constituției;

- pune în aplicare legile și alte acte normative;

- reprezintă comunitatea în justiție și în relația cu alte autorități;

- întocmește proiectul bugetului local și îl supune spre aprobare Consiliului Local;

- inițiază negocieri pentru contractarea de împrumuturi în numele comunității;

- elaborează proiecte cu fonduri europene sau guvernamentale;

- asigură elaborarea planurilor urbanistice prevăzute de lege;

- emite avizele, acordurile şi autorizaţiile date în competenţa sa;

- coordonează serviciile publice de interes local;

- asigură elaborarea planurilor urbanistice prevăzute de lege;

- emite avizele, acordurile şi autorizaţiile date în competenţa sa. 

- coordonează serviciile publice de interes local

(Sursa: Codul administrativ)

De votul nostru din 27 septembrie depinde cum va arăta comunitatea în care locuim. Așa că mergi la vot și fii responsabil. Spăla-te pe mâini 20 de secunde, dar nu te spăla pe mâini de următorii 4 ani!

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate