Sebastian Burduja vrea ca Bucureştiul să devină port la Dunăre: „Nimeni nu a fost în stare în 34 de ani să facă asta”
Candidatul PNL la funcţia de primar al municipiului Bucureşti şi-a prezentat, luni, „Planul pentru Bucureşti”, care prevede, printre altele, propuneri referitoare la combaterea drogurilor, mutarea transportului în subteran, termoficarea, digitalizarea, un Bucureşti „verde” dar și un proiect numit „Bucureştiul port la Dunăre”, transmite Agerpres.
Candidatul liberal a transmis că în ultimii ani Bucureştiului i-a lipsit o viziune şi că el a transpus de mai mult timp ideile sale pentru Bucureşti într-o carte.
„Am scris această carte, «Planul pentru Bucureşti», tocmai pentru a da o perspectivă şi, aşa cum ştiţi, era publicată înainte de a fi anunţat candidatul PNL. Pentru că nu am intrat în această luptă, împreună cu dumneavoastră, pentru o funcţie. Am intrat pentru ideile care merită să fie puse în practică”, a spus Burduja.
Acesta a menţionat că are studii care să îl ajute în realizarea unei administraţii moderne.
„Eu m-am pregătit în dezvoltare urbană, asta am făcut la Banca Mondială, asta am studiat la Stanford, la Harvard”, a explicat Sebastian Burduja.
Candidatul PNL a început prezentarea planului său pentru Capitală cu un subiect de actualitate - combaterea consumului de droguri. A subliniat că un primar poate face asta în parteneriat cu Ministerul de Interne şi prin prezenţa poliţiştilor locali în proximitatea şcolilor.
Un alt capitol prezentat de candidat este „Bucureştiul conectat” şi a vizat fluidizarea traficului.
„Să ducem traficul în subteran şi să lăsăm oraşul pentru oameni”, a arătat Burduja, dând ca exemplu efectul pe care l-a avut proiectul „The Big Dig” din oraşul american Boston.
Liberalul a spus că îşi doreşte ca Bucureştiul să devină port la Dunăre.
„E un proiect la care ţin mult şi se numeşte «Bucureştiul port la Dunăre». Avem un canal Dunăre-Bucureşti, care e terminat în proporţie de cam 70%. Nimeni nu a fost în stare în 34 de ani să facă asta. Ideea nu e a comuniştilor, e de la Alexandru Ioan Cuza. Gândiţi-vă cum ar fi ca Bucureştiul să intre în liga oraşelor europene care sunt port la Dunăre: Budapesta, Belgrad, Viena, Bratislava. Aparţinem de acest club.
Transportul pe apă, apropo, e cea mai ieftină formă de transport. Croazieră pe Dunăre Bucureşti-Viena? Sigur! Croazieră pe Dunăre Bucureşti - Delta Dunării? De ce nu? Am spus de la bun început, nu trebuie să ne mai propunem lucruri mici, mizele mici fac oamenii mici şi oraşe mici, mizele mari fac oamenii mari şi oraşe mari”, a afirmat Burduja.
El a vorbit şi despre „Bucureştiul civilizat”, cu apă caldă şi căldură. În 2024, a adăugat Burduja, încă se vorbeşte în Capitală de multe blocuri fără apă caldă şi căldură. Printre soluţiile prezentate a fost şi faptul că în nordul Bucureştiului este apă geotermală, care trebuie folosită ca energie verde, energie regenerabilă, pentru încălzire.
Burduja s-a referit şi la crearea unui parc nou, care să lege Parcul Izvor de parcul din jurul Palatului Parlamentului de parcul din faţa Academiei Române.
Liberalul a vorbit şi de necesitatea construirii unor parcări subterane, dar şi de transformarea Pădurii Băneasa într-un parc urban.
Bucureştiul digital şi crearea de „fabrică de unicorni” a fost ultimul punct prezentat, luni, de candidat în planul său.
„La Bucureştiul digital vreau să vă vorbesc de un proiect de suflet care se numeşte «fabrica de unicorni». «Fabrica de unicorni» s-a întâmplat la Lisabona. Primăria de acolo a luat o zonă industrială veche, o fostă fabrică, şi a transformat-o într-un hub pentru start-up-uri. Arată senzaţional! Avem foarte multe spaţii din Bucureşti care se pretează la asta!”, a mai spus Burduja.
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, şi-a depus candidatura pentru fotoliul de primar general sâmbătă, la Biroul Electoral Municipal, în prezenţa liderului PNL, Nicolae Ciucă.
Editor : A.C.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News