Live

Britney Spears este în sfârșit liberă să ia propriile decizii privind viața și banii săi

Data actualizării: Data publicării:
Fani Britney Spears reacționând la decizia finală în justiție prin care cântăreața a scăpat de tutela tatălui ei. Foto: Profimedia Images

Cântăreaţa Britney Spears este în final liberă să-și trăiască viața și să-și administreze banii așa cum dorește, după ce tutela tatălui său, care a durat 13 ani, oficial s-a încheiat. Acesta a acceptat decizia, spunând că „este timpul ca ea să-şi reorganizeze cum vrea viaţa”.

Vineri, judecătoarea Brenda Penny din Los Angeles a anunţat verdictul pozitiv pentru Britney Spears, iar hotărârea de eliminare a tutelei are efect imediat. Tatăl vedetei nu s-a opus, conform BBC.

„Cea mai bună zi. Cred că voi plânge”, a scris vedeta fanilor săi, pe Instagram. În repetate rânduri, aceasta s-a opus tutelei instaurate de către tatăl său, numind-o abuzivă.

Fanii s-au adunat în faţa tribunalului în semn de susţinere, transmite Mediafax.

Timp de 13 ani, Britney Spears nu a avut control asupra banilor săi sau deciziilor privind propria carieră sau viaţă personală. Printre altele, nu şi-a putut vizita copiii şi nu s-a putut căsători.

Tutela a fost stabilită și supravegheată de către tatăl cântăreței, Jamie Spears, după ce a avut o decădere publică în 2007 și a fost spitalizată pentru probleme medicale nedeclarate.

Interesul în acest caz a fost propulsat în ultimul an de documentare și de mișcarea #FreeBritney în care fanii chestionau dacă Spears avea nevoie de astfel de restricții în vreme ce făcea turnee în jurul lumii și câștiga milioane de dolari, conform Reuters.

Cazul cântereței a contribuit la organizarea unor audieri în Congresul SUA și la elaborarea unei noi legi în California menită să prevină tutele abuzive, care în mod normal sunt stabilite pentru a proteja persoanele cu dizabilități, persoanele în vârstă și pe cei care suferă de demență.

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Trei bărbați s-au dus să facă surf în Mexic și după o săptămână cadavrele lor au fost găsite într-un puț adânc de 15 metri

Blinken: Un atac israelian asupra orașului Rafah ar provoca pagube „dincolo de ceea ce este acceptabil”

SUA au testat un avion autonom, cu inteligență artificială. În unele scenarii, s-a descurcat mai bine decât avioanele cu piloți umani

De Niro îl atacă din nou pe Trump: „E un monstru. Nu cred că americanii înţeleg cât de periculos va fi dacă va ajunge iar preşedinte”

Partenerii noștri