Blinken: Un atac israelian asupra orașului Rafah ar provoca pagube „dincolo de ceea ce este acceptabil”

Data publicării:
blinken face declaratii
Secretarul de stat american, Antony Blinken. Foto: Profimedia

Secretarul de stat american Antony Blinken a avertizat, sâmbătă, că un atac israelian asupra Rafah, oraş din sudul Fâşiei Gaza, unde sunt înghesuiţi peste un milion de palestinieni strămutaţi de război, ar provoca pagube „dincolo de acceptabil”, relatează AFP, citată de Agerpres. 

Potrivit lui Blinken, Israelul nu a prezentat niciun plan de protejare a civililor în timpul acestui posibil atac.

„În absenţa unui astfel de plan, nu putem sprijini o operaţiune militară majoră în Rafah, deoarece pagubele pe care le-ar provoca ar depăşi ceea ce este acceptabil”, a insistat Blinken, la forumul Sedona al Institutului McCain, în Arizona.

Totodată, secretarul de stat al SUA a apreciat că mişcarea islamistă palestiniană Hamas rămâne „unicul obstacol între poporul din Gaza şi o încetare a focului” cu Israelul.

„Aşteptăm să vedem dacă, într-adevăr, pot fi de acord să spună da încetării focului şi eliberării ostaticilor. Realitatea în acest moment este că singurul obstacol între poporul din Gaza şi încetarea focului este Hamas”, a apreciat Blinken.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poate fi scos un copil din testament? Partea din avere la care poate avea dreptul chiar dacă părintele nu i-a...
Digi FM
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au pierdut toți...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lady Gaga, în al nouălea cer după ce a devenit mamă. Își dedică tot timpul bebelușului: „Nu vrea să rateze...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Zendaya, de nerecunoscut la premiile Emmy 2026. Rochia transparentă și tunsoarea pixie au atras toate...
Adevarul
Ucraina anunţă că a lansat operaţiunea „Vivaldi”, o ofensivă în nordul regiunii Doneţk
Newsweek
Erori de 100.000.000 € la recalcularea pensiilor. Unele pensii, crescute cu 2.200 lei, altele scăzute cu 1.600
Digi FM
Școală de 4 milioane de lei într-o comună fără niciun elev. Primarul ar veni la birou cu elicopterul
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Bei des apă cu electroliți? 5 riscuri pe care ar trebui să le cunoști înainte să transformi acest obicei...
Digi Animal World
Reacția unui câine când stăpâna lui s-a prefăcut că leșină. Nimeni nu se aștepta la așa ceva: „Câinele tău e...
Film Now
Liam Neeson, o nouă poveste de dragoste cu o colegă de breaslă? Gestul făcut de actor la Festivalul de Film...
UTV
Zendaya, Selena Gomez și Nicole Kidman au strălucit la Premiile Emmy 2026. Vezi cele mai spectaculoase ținute...