Live

300 de crocodili, specie protejată, au fost uciși în Indonezia

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Shutterstock

O mulţime furioasă a masacrat aproape 300 de crocodili într-o crescătorie din Sorong, în provincia indoneziană Papua, după ce un bărbat a fost ucis de una dintre reptile, au anunţat luni autorităţile locale, citate de Agerpres.

Izbucnirea acestor violenţe de o intensitate rară s-a produs sâmbătă, după ce victima a fost îngropată. Bărbatul a pătruns accidental în incinta crocodililor pentru a căuta iarbă pentru vacile sale, au precizat autorităţile şi agenţii de protecţie a animalelor.

Localnicul în vârstă de 48 de ani a fost muşcat de picior înainte de a fi lovit mortal cu coada de unul dintre crocodili, o specie protejată în Indonezia, potrivit aceloraşi surse.

Membri ai familiei defunctului şi alţi locuitori ai acestui cartier din Sorong, oraş portuar cu peste 200.000 de locuitori, au mers apoi la poliţie pentru a se plânge de existenţa acestei crescătorii de crocodili, prea apropiată, potrivit lor, de o zonă rezidenţială. Lor li s-a spus că proprietarul fermei a fost de acord să despăgubească familia victimei.

„Am ajuns la un acord cu familia victimei şi i-am transmis condoleanţe”, a declarat directorul agenţiei locale de protecţie a animalelor, Bassar Manulang.

Însă câteva sute de locuitori ai cartierului, într-o criză de furie, au mers la fermă înarmaţi cu cuţite, macete şi lopeţi. Ei au omorât 292 de crocodili, în principal pui dar şi adulţi care măsurau doi metri lungime, respectiv aproape toate reptilele care se aflau acolo, potrivit autorităţilor.

Poliţişti şi membri ai agenţiei de protecţie a animalelor au încercat să intervină, dar erau prea puţini pentru a împiedica masacrul.

Poliţia a deschis o anchetă. „Pentru moment continuăm să audiem martorii”, a declarat un responsabil al poliţiei din Sorong.

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO După ce s-a lăsat filmată la duș, alături de soțul ei, a semnat contractul vieții. ”Ne vedem acolo”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Țara care își mută capitala pentru că actuala se scufundă în mare. Pentru asta, se construiește un oraș de la zero

Un cutremur cu magnitudinea 6,5 a zguduit insula indoneziană Java. A fost resimțit până în Jakarta

O turistă chineză a murit în Indonezia în timp ce încerca să facă un selfie

Alertă de tsunami în Indonezia după erupția vulcanului Ruang. Imagini cu norul de cenușă de un kilometru și fulgere deasupra craterului

Partenerii noștri