Live

A murit creatoarea de modă Dame Mary Quant. Avea 93 de ani

Data actualizării: Data publicării:
A murit creatoarea de modă Dame Mary Quant. Avea 93 de ani. Foto: Profimedia

Creatoarea de modă Dame Mary Quant a murit la vârsta de 93 de ani. Anunțul a fost făcut de familia sa, potrivit BBC.

Într-o declarație a rudelor pentru agenția de știri PA se precizează că aceasta „a murit liniștită în această dimineață acasă, în Surrey, Marea Britanie”.

Dame Mary Quant este celebră pentru promovarea fustelor mini, care au redefinit moda anilor '60.

Familia sa a declarat că a fost „unul dintre cei mai recunoscuți creatori de modă ai secolului XX la nivel internațional și un inovator remarcabil”.

Dame Mary Quant este celebră pentru promovarea fustelor mini, care au redefinit moda anilor '60. Foto: Profimedia

„Și-a deschis primul magazin Bazaar în Kings Road în 1955, iar talentul ei a contribuit la moda britanică”.

Fostul editor Vogue, Alexandra Shulman, a scris pe Twitter: „RIP Dame Mary Quant. Un lider al modei, dar și al antreprenoriatului feminin - un vizionar care a însemnat mult mai mult decât o tunsoare grozavă”.

Muzeul Victoria & Albert a transmis: „Este imposibil să exagerăm contribuția lui Quant la modă. Ea a reprezentat libertatea plină de bucurie a modei anilor 1960 și a oferit un nou model pentru femeile tinere. Moda de astăzi datorează atât de mult viziunii ei”.

Dame Mary a fost una dintre cele mai influente figuri de pe scena modei din anii 1960 și este cunoscută ca fiind cea care a făcut moda accesibilă maselor cu modelele sale elegante și vibrante.

Născută în sud-estul Londrei la 11 februarie 1930, Dame Mary a fost fiica a doi profesori galezi.

În anii 1950, a obținut o diplomă la Goldsmiths College, unde l-a întâlnit pe soțul ei, Alexander Plunket Greene, care mai târziu a contribuit la crearea mărcii sale.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

A murit creatoarea de modă Vivienne Westwood

S-a lansat costumul de baie complet transparent. Prețul exorbitant al articolului care de fapt nu ascunde nimic

David Beckham despre căsnicia cu Victoria: „O muncă grea”

Haina tradițională românească, copiată de o celebră creatoare de modă

Partenerii noștri