Live

STUDIU Mersul cu spatele te ajută să-ți amintești evenimente petrecute recent

Data actualizării: Data publicării:

Persoanele care merg cu spatele au rezultate mai bune la testele de memorie în comparaţie cu cele care stau pe loc sau se deplasează înainte, conform concluziilor unui studiu condus de o echipă de oameni de ştiinţă de la Universitatea Roehampton din Marea Britanie, citat de MedicalXpress, APP și Agerpres.


Cercetarea publicată în jurnalul Cognition demonstrează un nou efect care ar putea avea implicaţii importante în abordarea medicală a pierderilor de memorie.

Şase experimente au fost realizate pentru a se afla dacă mişcările înapoi ar avea efecte benefice în procesul de amintire în comparaţie cu cele efectuate înainte sau cu poziţia statică.

Cei 114 participanţi la studiu au fost împărţiţi în grupuri care au vizionat o înregistrare video a unui eveniment înscenat în care unei femei îi era furată geanta, o listă cu cuvinte sau un set de imagini. Apoi, subiecţii au mers înainte sau înapoi pe o distanţă de zece metri, au urmărit înregistrări video filmate în timpul deplasării în faţă sau în spate sau şi-au imaginat că se deplasau în cele două direcţii.

La finalul experimentului, participanţii au răspuns la întrebări referitoare la înregistrarea video sau li s-a solicitat să îşi amintească imaginile ori cuvintele observate iniţial.

Rezultatele au indicat că mersul cu spatele (real, indus sau imaginar) a îmbunătăţit procesul de amintire a detaliilor observate în înregistrarea video, a cuvintelor şi a imaginilor.

Potrivit doctorului Aleksandar Aksentijevic, unul dintre cercetătorii care au condus studiul, rezultatele au demonstrat ''în premieră'' că această ''călătorie mentală în timp indusă de mişcare direcţionată înapoi a îmbunătăţit performanţele mnemonice în cazul a diferite tipuri de informaţii'', un proces numit ''efect mnemonic de călătorie în timp''.

Doctor Elias Tsakanikos, coparticipant la studiu, a subliniat existenţa unui ''potenţial imens pentru dezvoltarea acestui efect sub forma unei intervenţii digitale pentru problemele de memorie în cazul adulţilor vârstnici'' adăugând că echipa sa se află ''în discuţii'' cu dezvoltatori de aplicaţii. 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Angajata lui Gigi Becali de la FCSB nu s-a mai ferit și a spus totul: ”Era o povară”. Acum vede lucrurile diferit

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Procesul extrem de rar prin care au luat naștere plantele pe Pământ a fost recreat de oamenii de știință

Gaz periculos depistat în școli și grădinițe din 16 județe. E considerat unul dintre factorii de risc pentru cancerul pulmonar

Vulpea era cel mai bun prieten al omului în trecut. Descoperirea inedită făcută de oamenii de știință

Ar putea totuşi fi inversată îmbătrânirea? Ce sugerează un nou studiu

Partenerii noștri