Live

Mecanismul prin care tatuajele rămân permanent pe corp

Data publicării:
Foto: Shutterstock

Cercetătorii francezi au descoperit mecanismul prin care tatuajele de pe corp rămân permanente. Ei spun că pigmentul se transferă de la celulele care mor la cele noi.

Una din trei persoane care şi-a făcut tatuaj regretă şi încearcă să-l scoată la un moment dat în viaţă, spun studiile. Procedeu, de altfel, foarte complicat şi îndelungat, iar culoarea nu iese în totalitate.

Până acum, s-a crezut că tatuajele sunt permanente pentru că cerneala pătrunde adânc în dermă, al doilea strat de piele. Acum, experţii din Franţa au făcut experimente pe şoareci şi au aflat că de vină sunt macrofagele, un tip de celule imune.

Acestea sunt atrase de rana provocată de acul aparatului de tatuat şi înghit pigmenţii, la fel cum ar face şi cu celulele care mor sau cu cele periculoase. Atunci când ajung la finalul vieţii, aceste celule transmit pigmenţii moştenitoarelor.

Specialiştii cred că, dacă vor combina tratamentul cu laser folosit acum cu blocarea sau îndepărtarea macrofagelor, vor putea scoate mult mai uşor şi în totalitate tatuajele.

Pentru mai multe știri din domeniul științei și tehnologiei, urmăriți pe Digi24, în fiecare sâmbătă, de la 16:30, „Jurnalul de științe”, prezentat de Teodora Safta. Arhiva emisiunii, aici.
Puteți accesa, de asemenea, secțiunea specială Sci-Tech a site-ului digi24.ro.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

O femeie s-a plâns pe TikTok că nu a fost angajată din cauza tatuajelor. Postarea s-a viralizat și a devenit subiect de dezbatere

Pielea tatuată a celebrului artist FLATZ a fost vândută la licitaţie unui colecţionar de artă

Cel mai cunoscut preot din Italia este un culturist tatuat, vedetă pe Instagram. El promovează teologia pop

Sub piele, pentru totdeauna. Un salon din California oferă clienților tatuaje impregnate cu cenușa celor dragi decedați

Partenerii noștri