Live

Actorul Damian Crâşmaru a murit. Mesajul transmis de Teatrul Naţional Bucureşti

Data publicării:

Actorul și omul de teatru Damian Crâșmaru, care a făcut parte din echipa Teatrului Național București (TNB) și a fost soțul actriței Carmen Stănescu, a murit la vârsta de 88 de ani.

"Cu adâncă durere, colegii din Teatrul Național din București se despart astăzi de marele actor și om de teatru Damian Crâșmaru (1931 - 2019). Un actor cu o forță deosebită, cu o prezență impunătoare și cu un talent șlefuit de mari nume ale scenei, precum George Timică și Ion Finteșteanu, Damian Crâșmaru a debutat pe prima scenă a țării în 1953 și de atunci a rămas profund legat de ea. Alături de doamna sa, marea actriță Carmen Stănescu, de care din păcate ne-am despărțit de curând, ne-a încântat serile pe scena TNB în spectacole memorabile", se arată într-un anunț transmis joi de Teatrul Național București.

Actorul a murit joi dimineață, după o lungă suferință, au declarat reprezentanții TNB pentru MEDIAFAX.

Născut pe 10 mai 1931, în Ploiești, Damian Crâșmaru a absolvit cursurile Institutului de Teatru "I. L. Caragiale" din Bucureşti, promoţia 1953, la clasa profesorilor George Timică şi Ion Finteşteanu.

A debutat în 1952, cu rolul Tartuffe, din spectacolul după piesa lui J.B.P. Molière, în regia Ion Finteşteanu.

În afara numeroaselor roluri în spectacole puse în scenă la Teatrul Național București, printre care s-au numărat "Othello", de William Shakespeare, "Cyrano de Bergerac", de Edmond Rostand, "Maşinăria Cehov", de Matei Vişniec, "Trei surori", de A. P. Cehov, Damian Crâșmaru a jucat și în filme, precum "Pepe şi Fifi", de Dan Piţa, și "Încrederea", de Tudor Mărăscu.

A fost căsătorit din 1955 cu actrița Carmen Stănescu, care a murit pe 11 aprilie 2018.

Sursa: Mediafax

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Femeia care l-a refuzat pe ”Dumnezeu” e cu 11 ani mai în vârstă decât iubitul ei: ”A renunțat la tot pentru mine”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Chris Pratt a stârnit furia arhitecților după ce a demolat o casă istorică din 1950 ca să-și construiască o vilă imensă

A murit actorul Constantin Cojocaru

John Cena a urcat în pielea goală pe scena galei Oscar, ca să anunțe premiul pentru costume

Un actor a fost împușcat de un coleg în timpul repetiției, la teatrul din Botoșani

Partenerii noștri